Poliţiştii din Buzău au efectuat o percheziţie la sediul unei firme de curierat din Cluj-Napoca, prin intermediul căreia ar fi fost livrate zeci de mii de articole pirotehnice, comercializate ilegal.
Poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău au reţinut un bărbat, de 24 de ani, din judeţul Suceava, iar faţă de alţi doi bărbaţi, de 27 şi 41 de ani, din judeţul Cluj, efectuează cercetări sub control judiciar într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept. Suceveanul comercializa petarde și artificii pe diverse site-uri și așa a intrat în atenția oamenilor legii. La scurt timp, polițiștii buzoieni au descoperit întreaga rețea.
Din cercetări a reieşit că, în perioada noiembrie – decembrie, suceveanul de 24 de ani ar fi deţinut şi ar fi comercializat online peste 1.400 de kilograme de articole pirotehnice din categoria 2 şi 3, în valoare de aproximativ 158.000 de lei. Acesta ar fi fost sprijinit de cei doi bărbaţi din judeţul Cluj, angajaţi ai unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate servicii de curierat. În aceeaşi cauză, la data de 23 decembrie, poliţiştii din Buzău au efectuat o percheziţie la un punct de lucru din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, al firmei de curierat. În urma percheziţiei, au fost ridicate înscrisuri privind tranzacţiile cu articole pirotehnice, din care reieşeau că ar fi fost livrate prin curier peste 32.000 de petarde din categoriile 2 şi 3, precum şi 10 baterii artificii cu câte 25 focuri, categoria 3.
Joii, 29 decembrie, bărbatul din Suceava, reţinut pentru 24 de ore, a fost prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă, însă el va fi cercetat sub control judiciar. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj