Primăriile celor două municipii buzoiene vor da ocazia celor care preferă să sărbătorească trecerea dintre ani în aer liber să se distreze şi participând la spectacolele pregătite de administraţiile locale din Buzău şi Râmnicu Sărat. Cele două spectacole vor beneficia de prestaţia unor artişti buzoieni şi de cea a unor vedete de nivel naţional, punctul comun al celor două show-uri fiind Raluka, cu recitaluri atât la Buzău, cât şi la Râmnic.
La Buzău, trecerea în noul an va fi marcată printr-un spectacol de cel puţin cinci ore, care va începe la ora 20,00. Spectacolul va fi susţinut, în mare parte, de trupe şi solişti din Buzău, precum Nemuritorii, Kronos, George Mitrea, Nina Stamate, Mirela Ursache, Teodora Bîrsan, Sabin Lupu, Andrada, Chihlimbar, Atena Bratosin, Gabriela Bolocan, Diana Ioniţă, Ion Băicuş, Iulia Papazisu, Loredana Mănescu şi Alina Mihai. Pe afişul evenimentului apar şi artişti consacraţi la nivel naţional: Proconsul, Elena Merişoreanu, Raluka şi Vano-Tek.
Vedetele spectacolului din centrul municipiului Râmnicu Sărat, care va începe la ora 23,00 în piaţa din faţa Primăriei, sunt Raluka şi Dragoş Anghel, râmniceanul care s-a făcut cunoscut prin prestaţia sa notabilă de la Vocea României.
Ambele spectacole vor fi întrerupte, la miezul nopţii, de focuri de artificii.