Începând cu această săptămână, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi-a completat personalul cu noi angajaţi, în urma concursului pentru 18 posturi vacante, organizat la finalul lunii noiembrie. Este vorba despre locuri de muncă din serviciul administrativ al celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, pentru care peste 60 de candidaţi s-au înscris la concurs.
Astfel, au fost disputate de concurenţi două posturi de statisticieni medicali debutanţi la Serviciul Statistică Medicală şi ATI, unul de referent de specialitate debutant la biroul Achiziţii, două posturi de analist (programator) debutant la Oficiul de calcul şi la UPU – SMURD, precum şi unul de şef Aprovizionare – transport. De asemenea, au fost scoase la concurs două posturi vacante de referent de specialitate, dintre care unul debutant şi unul pentru specialist gradul I, un loc vacant pentru magaziner la Serviciul Aprovizionare, trei pentru spălătorese, două pentru zugravi, două pentru pompieri şi unul pentru liftier.
Cu două excepţii, respectiv posturile de referent de specialitate pentru Biroul Achiziţii şi cel de referent la Resurse Umane, pentru care candidaţii nu au fost admişi după proba scrisă a concursului, celalte 16 locuri vacante au fost ocupate, iar candidaţii promovaţi şi-au început din această săptămână activitatea la Spitalul Judeţean.
Totodată, un nou concurs, care va include un număr mare de posturi vacante, de această dată pentru personalul medical mediu şi auxiliar, este preconizat să se desfăşoare luna viitoare în cea mai mare unitate sanitară buzoiană.
Potrivit precizărilor făcute de Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău „la începutul anului viitor, în luna ianuarie, va fi organizat un nou concurs pentru 114 locuri vacante pentru asistenţi medicali, infirmiere şi îngrijitoare“.
Posturile respective propuse pentru concurs de Spitalul Judeţean şi prezentate Consiliului Judeţean sunt pentru mai multe secţii din unitate, inclusiv UPU, dar şi Spitalul Pârscov, care urmează să se deschidă la începutul anului 2017 şi pentru care este necesar un personal cu 17 asistenţi medicali şi îngrijitoare.