Larisa Ene: „PNL sprijină producătorii autohtoni şi reabilitează infrastructura” (P)

La capitolul Dezvoltare regională, rurală şi agricolă, Partidul Național Liberal are un program axat pe reabilitarea infrastructurii, pe încurajarea întreprinzătorilor autohtoni şi pe înfiinţarea de pieţe de desfacere.

„Ca fermier, ştiu bine problemele din domeniu şi ce ar trebui schimbat. Proiectele liberalilor în privinţa dezvoltării agriculturii sunt menite să creeze o creştere economică. Sunt paşi importanţi ce trebuie făcuţi pentru stimularea investiţiilor, atât prin încurajarea producţiei autohtone, cât şi prin modificări legislative”, declară Larisa Ene, investitor în agricultură în comuna Grebănu, candiat PNL Buzău pentru Camera Deputaților.  

Partidul Național Liberal urmăreşte intabularea şi comasarea terenurilor agricole în condiţiile în care încasarea subvenţiilor din fonduri europene este condiţionată de finalizarea cadastrului, reabilitarea sistemului naţional de irigaţii şi sprijinirea producătorilor agricoli pentru utilizarea resurselor locale de apă, prin construirea canalului Siret–Bărăgan, precum şi reorganizarea Agenţiei Domeniilor Statului, astfel încat să poată avea prioritate în cumpărarea terenurilor agricole, dar şi revizuirea valorii redevenţelor pentru asigurarea unui mediu concurenţial egal pentru toţi fermierii.

„În programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal se mai regăsesc măsuri active de sprijinire şi dezvoltare a zootehniei şi a industriei alimentare pentru valorificarea superioară a producţiei vegetale, dar şi sprijinirea formelor asociative ale producătorilor agricoli în raport cu piaţa internă, găsirea de noi pieţe externe pentru exporturile de cereale şi produse de origine animală româneşti, prin realizarea a 5 agropolisuri (centre logistice cu obiectiv agricol) a câte 100 milioane euro pentru un total de 500 milioane de euro”, adaugă Larisa Ene.

Partidul Național Liberal mai are ca ţintă revizuirea legislației privind vânzarea terenurilor agricole, având în vedere faptul că 30% din terenul agricol a fost vândut către străini. Principalele modificări ar viza limitarea numărului de hectare pe care o persoană fizică sau juridică le poate achiziţiona în România), în acest sens avizarea tranzacțiilor trebuie realizată de Camerele Agricole, care trebuie să fie funcționale. Coordonarea unitară și eficientă a fondurilor pentru mediul rural, indiferent de unde provin, prin intermediul unui Minister al satului românesc, este încă un deziderat al liberalilor.

Alte obiective ale Partidului Național Liberal sunt interzicerea defrișării pădurilor, prin înăsprirea legislației și eficientizarea controlului în domeniu, şi înfiinţarea Bursei de Cereale în Bazinul Mării Negre, la Brăila, finanțată printr-un parteneriat public-privat.