Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), circulația rutieră va fi întreruptă pe DN2, pentru efectuarea unui transport agabaritic, pentru care a fost eliberată autorizația specială de transport.
Convoiul se va deplasa în perioada 29 – 30 noiembrie. Transportul gigant se va efectua pe DN2B, cu pornire din Buzău către Spătaru, DN2: Spătaru – Urziceni; DN2A: Urziceni – Slobozia; DN21: Slobozia – Bărăganul; DN21A: Bărăganul – Țăndărei – Giurgeni – Intersecție DN2A – DJ224; DN22C: Medgidia – Murfatlar; DN3: Murfatlar – Intersecție DN3 – A4; A4 – Pod Nou Agigea(drum local) – Intersecție DN39A; DN39 A cu drum local – Constanța – Roro(Agigea Port CT).
Convoiul va fi însoțit, coform prevederilor autorizației speciale de transport, de două vehicule autorizate și de un echipaj al poliției rutiere. Acest transport special se desfășoară etapizat, cu întreruperea temporară și locală a circulației rutiere.