Călin BOSTAN
Vali MARINESCU
Tribunalul Buzău a admis, vineri, cererea polițiștilor locali concediați la începutul acestei luni, de suspendare a hotărârii Consiliului Local prin care se pune în practică o nouă organigramă. Contestatarii au, însă, termen 60 de zile să solicite anularea deciziei Consiliului Local Municipal, în caz contrar decizia de suspendare a actului adminsitrativ devenind nulă de drept. Decizia de vineri a instanței nu este definitivă.
,,Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului Buzău invocată de pârâții Municipiul Buzău prin Primar și Primarul Municipiului Buzău. Admite cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanți împotriva Municipiului Buzău prin Primar, Primarului Municipiului Buzău și Consiliului local al Municipiului Buzău. Admite cererile de intervenție principale formulate împotriva Municipiului Buzău prin Primar, Primarului Municipiului Buzău și Consiliului local al Municipiului Buzău. Suspendă executarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 193/18.10.2016. Măsura suspendării va dura până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea actului administrativ. În cazul în care persoanele vătămate nu introduc acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate. Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ și cererile de intervenție principale împotriva Primăriei Municipiului Buzău ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință. Executorie de drept potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare”, se precizează în încheierea pe scurt a instanței.
Prin soluția pronunțată de Tribunalul Buzău, se suspendă preavizul și procedura de concediere al celor 300 de angajați de la Poliția Locală, iar aceștia vor merge în continuare la serviciu până la soluționarea definitivă a cauzei. Contestația municipalității urmează să fie judecată la Curtea de Apel Ploiești.
PMP: ,,O primă dovadă că am fost îndreptățiți să apărăm cu toate mijloacele Poliția Locală“
Prima reacție la decizia Tribunalului Buzău a venit din partea reprezentanților Partidului Mișcarea Populară, care i-au și sprijinit, bineînțeles în scop electoral, pe polițiștii locali în demersul lor. Printr-un comunicat de presă, popularii buzoieni au cerut primarului Constantin Toma să nu atace cu recurs soluția pronunțată vineri.
,,Soluția pronunțată astăzi de Tribunalul Buzău este o primă victorie a justiției asupra fărădelegii comise de coaliția penală PSD-PNL la adresa polițiștilor locali buzoieni. Suspendarea hotărârii ilegale a CLM este o primă dovadă a faptului că PMP Buzău a fost îndreptățit să apere cu toate mijloacele Poliția Locală în fața manevrelor ilegale ale lui Constantin Toma, susținut la unison de PSD și PNL. Instituțiile statului trebuie să intervină și ele în cazul de la Buzău și să cerceteze legăturile primarului PSD cu firmele de pază private, pe care intenționa să le favorizeze după eliminarea polițiștilor locali. Cerem PSD și PNL, precum și primarului Toma, să aibă, în ceasul al doisprezecelea, minima decență și frica de lege de a nu ataca cu recurs soluția de astăzi (vineri, n.r.) a instanței buzoiene. Este obligatorie încetarea abuzurilor!
În al doilea rând, modul fără logică economică și juridică în care a fost pregătită concedierea celor peste 300 de angajați ai Poliției Locale produce un haos greu de lămurit în administrația buzoiană. Primarul s-a grăbit să angajeze alți oameni în locul celor disponibilizați; școlile și alte obiective publice au încheiat deja alte contracte de pază. Primăria va trebui să plătească și polițiștii locali disponibilizați ilegal și pe cei nou angajați, iar bugetul local nu a fost prevăzut cu sume în acest sens. Cerem Curții de Conturi să intervină și să analizeze situația. Este absolut necesar ca cei găsiți vinovați de cheltuieli suplimentare ilegale, respectiv primarul Toma și consilierii PSD și PNL care au votat proiectul de hotărâre, să fie buni de plată în acest caz”, se arată în comunicatul de presă al organizației județene a Partidului Mișcarea Populară.
Liderii PMP Buzău au reiterat aceste idei și sâmbătă, la o conferință de presă, unde au mai cerut întrunirea de urgență a Consiliului Local pentru a cere primarului să prezinte contractele încheiate pentru paza școlilor și pentru a le rezilia.
Toma: „Cei 300 de polițiști locali care rămân deocamdată în serviciu vor păzi non-stop Tribunalul“
Primarul municipiului, Constantin Toma, și-a declarat, vineri după-amiaza, într-o conferință de presă, dezamăgirea față de decizia Tribunalului Buzău, care a suspendat aplicarea hotărârii Consiliului Local ce statua noua organigramă a Primăriei. El a spus că, în aceste condiții, Primăria este obligată să plătescă în continuare salariile celor 300 de polițiști locali concediați, care, pe deasupra, nu-și mai regăsesc posturile pe care le-au ocupat până acum, întrucât pe posturile rămase în urma restructrurării au fost organizate concursuri și au fost încheiate contracte. Ca să nu fie plătiți degeaba, a spus primarul Constantin Toma, cei 300 de polițiști locali care își păstrează, pe moment, serviciul, vor face de pază, în schimburi de câte 100, de pază la Tribunal.
Primarul Constantin Toma a mai precizat că decizia Tribunalului pune în pericol atât investițiile Primăriei pe anul 2017, banii care ar fi fost alocați unor proiecte trebuind să fie folosiți pentru plata în continuare a salariilor celor peste 300 de polițiști locali angajați ilegal pe timpul administrației conduse de Constantin Boșcodeală, dar și atragerea de fonduri europene de către municipalitate: ,,O decizie surprinzătoare a doamnei judecător Câmpeanu; am încredere în Justiția buzoiană, am încredere în Justiția românească, voi respecta această decizie și, bineînțeles, vom formula recursul după primirea comunicării de la Tribunalul Buzău. Trebuie spus, însă, că această decizie ne aduce mari prejudicii, în sensul în care avem și pierderi materiale, respectiv să plătim peste 300 de oameni cărora le-am dat deja preavize. Practic, ei nu vor mai fi angajați din 29 noiembrie, s-au ținut deja concursurile pentru posturile de pază la școli și suntem în situația nenorocită de a tăia banii de investiții, banii de asfaltare și pentru tot ceea ce ne-am propus pentru anul viitor. Sper ca, până la urmă, să reușim, pentru că altfel, probabil, voi veni cu o altă organigramă și voi rămâne doar eu aici, pentru că nu vom avea ce face. Când am venit la Primăria Buzău, mi-am propus să facem investiții și să scoatem orașul din starea în care este. Siguranța cetățeanului nu înseamnă numai polițiști locali; siguranța cetățeanului înseamnă mult mai mult: înseamnă să refacem străzile, înseamnă să refacem trotuarele, înseamnă să strângem câinii vagabonzi, înseamnă să întreținem spațiile verzi și așa mai departe. Este o lovitură incredibilă; nu mă așteptam, în condițiile în care, față de ceea ce a fost înainte – când nu a existat nicio avizare, aprobare din partea Agenției Naționale a Funcționarului Public -, acum avem aprobarea ANFP pe noua organigramă, avem aprobarea, cu majoritate de voturi în Consiliul Local, inclusiv a Partidului Național Liberal. Nu pot înțelege! (…) Am reușit o performanță extraordinară într-un timp scurt – nu aceea de a trezi încrederea oamenilor, asta cred că am reușit și le mulțumesc foarte mult -, faptul că am reușit să facem o economie de circa 5,6 milioane de euro, o gaură care venea de anul trecut, în jur de 265 miliarde lei, adică 26,5 milioane lei noi, ceea ce crea premisele, inclusiv prin implementarea acestei noi organigrame, să facem Buzăul mai bun decât este în acest moment. Gândiți-vă că prin suspendarea organigramei nu vom mai putea angaja niciun om, de exemplu, la direcția de atragere de fonduri europene. Aici, în acest moment, avem doi oameni, mai trebuiau angajați încă opt, lucrăm la o mulțime de proiecte pentru a putea atrage aceste fonduri, dar în acest moment, practic, totul este blocat”, a spus primarul Constantin Toma.