Mustangul interlopului Costel Feraru scos la vânzare de Fisc. Vezi care este prețul

             O limuzină de lux aparținând unui cunoscut interlop buzoian a fost scoasă la licitație de Fisc de Black Friday. Este vorba despre Fordul Mustang aparținând lui Florian Feraru, zis Costel Feraru, pe care Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) i l-a confiscat în 2010, când acesta a fost reținut, împreună cu fratele său – Fănel Tudor zis „Petrică Lighioaia”- pentru proxenetism.

               Mașina, un Ford Mustang AE Cabriolet din 2008 (cu 26.000 de kilometri la bord), este scoasă la vânzare cu suma de 50.417 lei fără TVA, adică în jurul a 13.500 de euro cu toate taxele incluse. Licitaţia va avea loc la Galaţi pe 27-28 noiembrie, iar dacă nu există persoane interesante de achiziția ei, prețul mașinii poate scădea și la jumătate din prețul de pornire. În urmă cu cinci ani, Costel Feraru a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare şi la confiscarea averii, pentru trafic de carne vie, însă în septembrie 2011 a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Focșani.

         La Buzău, în ultimii ani, clanul Feraru a fost cel care le-a dat cele mai mari bătăi de cap oamenilor legii. În perioada 2005-2010, membrii clanului Feraru au racolat şi au trimis la prostituţie în Spania mai multe tinere. Iniţial, fetelor le erau promise locuri de muncă, dar odată ajunse în Spania erau puse să se prostitueze, banii revenind capilor reţelei. După ani buni de investigaţii, temutul clan, inclusiv “capul” Costel Feraru, a ajuns după gratii. De altfel, Costel Feraru a fost şi cel mai greu de găsit, el fiind refugiat în Spania, de unde dirija nestingherit afacerile din România. Ajunşi şi pe harta naţională a familiilor de interlopi, membrii clanului Feraru se ocupau cu precădere de cămătărie şi proxenetism, fapte ce le-au adus ani buni de închisoare.

          “Săltaţi” în toamna anului 2009, trei fraţi din acest clan, Costel Feraru, Fănel Tudor zis “Lighioaie” şi Ionel Tudor, au avut mai multe capete de acuzare. Ionel Tudor, fratele mai mic, avea ca obiect principal de activitate cămătăria, pe care o practica până în cele mai mici detalii, inclusiv cele legate de bătăile şi ameninţările cu moartea ale celor pe care îi împrumuta cu bani şi de la care cerea dobânzi înzecite. De altfel, Ionel Tudor a ajuns primul la închisoare, fiind urmat, la câteva luni, de fratele mai mare, Costel Feraru, care împreună cu mijlociul Fănel Tudor a fost acuzat de proxenetism, după o anchetă îngreunată de fuga în Spania a “capului” reţelei de trafic de carne vie, Costel Feraru.