Nu este întâmplătoare străduință mea de a prezenta publicului iubitor de literatură și autori din spațiul adiacent zonei Buzăului. Poetul pe care îl prezint astăzi este vrânceanul Marin Moscu. Acesta s-a adăugat în ani acelor prieteni statornici ai scriitorilor buzoieni și care au înnobilat cu spiritul lor activitățile literare ale ultimilor 30 de ani.
Marin Moscu s-a născut la data de 26 martie 1948 în comuna Gloduri din jud. Bacău. De foarte mulți ani s-a stabilit în com. Ploscuțeni, jud. Vrancea, unde a funcționat ca profesor de matematică, actualmente fiind pensionar. Are o bogată activitate publicistică, numele său fiind des întâlnit în revistele literare din țară și străinătate, precum Ateneu, România literară, Vatra veche, Oglinda literară, Cetatea culturală, Sud, Salonul literar, Basarabia literară, Agero (Stuttgart), Observatorul (Toronto) etc. Debutul editorial a avut loc în anul 1995 cu volumul „Călărețul cu spatele gol“.
De atunci a mai publicat încă 14 volume, la care se adaugă încă șapte colective. Numeroase premii i-au răsplătit bogata carieră literară. Parte din volumele publicate sunt cărți dedicate copiilor. Unele dintre acestea au fost însoțite de ilustrații ce au purtat semnătura nepoatei sale, Eva Diana Moscu, elevă la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ din București. Despre cartea lui Marin Moscu „Dragonul cu sandale de pământ“ spuneam, la vremea când am prezentat-o, că este deopotrivă pentru copii, părinți și bunici un abecedar aparte. Este ca o lecție de învățat pentru primii, iar pentru ultimii o lecție despre metodica predării. Poeziile despre animalele și păsări domestice sau sălbatice, despre anotimpuri, despre flori și pomi fructiferi, despre nopțile magice cu bețișorul lui Moș Nicolae, cu bradul și cu renii lui Moș Crăciun, cu omul de zăpadă și serile miraculoase în care bunicii spun povești la gura sobei nepoților somnoroși sunt deosebite prin faptul că ne duce pe noi, adulții, în lumea minunată a copilăriei.
Tot ceea ce face Marin Moscu în domeniul literaturii face cu o lejeritate dezarmantă. Poate cu o prea mare lejeritate. Pentru tot ceea ce a realizat în acest domeniu a fost primit în Uniunea Scriitorilor, Filiala Sud-Est (Galați – Brăila).
Statuia din țărână
Pe lama cuțitului ascuns în țărână
Privește un ochi ținut într-o mână,
Un greier este tăiat în două,
Concertul se aude în melodie nouă.
Furnica e tăiată în mii de bucăți
Și fiecare bucată-n jumătăți,
Sub mâna cu ochi îmbârligată
E o armată în muncă devotată.
Greierii cântă, furnicile se mișcă
În contextul ce-i făcut morișcă,
În ochiul ținut cu o altă mână
Crește o statuie din falnică țărână!
Încrederea
Când într-un pumn de țărână
Descoperi minunată floare,
Trebuie să-ți iei sufletu-n mână,
S-o uzi sub razele de soare.
Nu lași nicicând rele șuvițe
De vânt năprasnic s-o aplece,
Pe lujeru-i sunt coronițe
De prospețimi ce lumea-ntrece.
Prinde-o la piept și chiar sărut-o,
Este minunea de ne-atins
Pe care mulți ruptă au vrut-o,
Tu ai zidit-o-n al tău vis!
Încrederea-i nemuritoare
Între o floare și un om
Când ea devine roditoare
Iar tu ești pentru dânsa pom!
Emoții de toamnă
În pline ploi turnate cu găleata
Grădinarii își fac visele din flori,
Mâinile fierbinți puternice ghivece
Și sufletul petale de culori.
Iubirile le-ascund între săruturi,
Între parfumuri dulcegi de femeie,
Din stele sorb speranța re-nvierii
Bobocilor ce dorm cuminți sub cheie.
Emoții sacre stau și-n părul alb
Când sufletul hoinar încă aleargă
Peste zăpada rece, moale, afânată
Să mai găsească pentru gust o fragă.
O, voi, frumoaselor, făcute din iubire,
Rodiți iubiri în piept de grădinar
Și împânziți tot universu-albastru
Cu florile vieții în supremu-i dar!
Ninge în sufletul meu…
Ninge în sufletul meu, fulgii se topesc,
Mă-ntrebi cu gânduri bune dacă mai iubesc.
Sunt bătrânul elevat în a ta dimineață,
Nu-ngenunchez clepsidrei, răzbat cu ea în viață.
Credința mi-e harul măreț și darul sfânt ,
Rămân ca bradul drept pe munte și în vânt.
În sufletu-mi de intri pe ușa lui deschisă,
Iubirea ta îmi este steluța-n cer aprinsă.
Mărul din vecini
Când Eva și Adam erau în rai,
Pe frunze de-ntuneric ei cântau din nai,
Șarpele dansa din șolduri pe tulpină
Până-n ziua-n care veniră o vecină.
Eva pizmuitoare se uita atentă
Făcând din ochii ageri câte-o piruetă,
Adam sedus de mărul, vecinii lui, din sân
Dori să se înfrupte, se rugă la Stăpân.
Domnul, o, Preabunul, a încuviințat
Și-Adam fără astâmpăr mereu s-a înfruptat,
De-atunci este zicala că mărul din vecini
Este mai bun chiar dacă are spini!
O clipă de-mbrățișare
O clipă de-mbrățișare
Îmi aduce-n suflet soare
Și-mi adaugă la viață
Ochii tăi de dimineață,
Tandri și plini de lumină,
Trup din icoană divină,
Simt că anii se măresc
De când, floare, te iubesc
Și mai simt ca-mbrățișare
Dorul tău din depărtare
Așadar fii fericită,
Poezia mea iubită!
Somn printre gene
Bate vântul în fereastră,
Parcă-i semnul tău discret,
Mă reped să deschid ușa,
Nu ești tu, e alt poet.
Vrea și el să mă sărute,
Să-mi închine rimele,
Îi spun că tu ești pe valuri,
El își cară umbrele.
Dar în somnul printre gene
Șoaptele tale aud,
Te apleci, mă iei în brațe,
De mine iar ești flămând.
Nu doarme sub noi nici patul,
Nici poetul, spun în gând,
Care a venit la mine
Să prindă-n iubire rând.
Dar nu-mi pasă, tu ești dorul
Trupului, inimii mele,
Te cuprind cu visele
Și ne-ncununăm cu stelele!
Vis cu hematii de statuie
Vântul hoinar curge printre brazde de-ntuneric,
Tu te speli la rădăcina nopții cu visele mele.
Ochii stelelor crapă rușinați de gestul himeric,
Bruma îi ascunde în riduri brodate cu iele.
Iau de la lună fuiorul de raze, lumina să-ntind
Intre brațele noastre croite în miez de gutuie.
Tu te așezi la zvântat, eu norocos mai aprind,
Focul iubirii, în visul, cu hematii de statuie!
Umbra de-ntuneric
Viața tatei nu putea fi astâmpărată,
Căzuse sub a cerului căruță răsturnată.
Luna scuipa cu raze perna din odaie,
Masa de scânduri prinse să se-ndoaie.
Lutul nisipos intra profund în sânge,
Liniștea din suflet încet, încet se stinge.
Nedumerit răspunsul vine în suspine,
Dureros adorm cu temerile-n mine.
Intru-n hibernarea neagră, dărâmată,
Ca o buturugă ce sprijină o poartă.
Cerul fură mamei clipa ei fierbinte,
O umbră de-ntuneric apare în cuvinte!