Este considerat unul dintre cei mai importanţi critici de teatru ai lumii, dar, în ciuda renumelui său internaţional, puţini buzoieni ştiu că este născut la Buzău, oraş de care îşi aminteşte cu drag. Celebrul scriitor George Banu, stabilit la Paris din 1973, a vorbit, pentru o publicaţie centrală, despre amintirile pe care îl leagă de Buzău şi cum a regăsit oraşul natal după zeci de ani de absenţă.
Povestea succesului lui George Banu, deţinătorul Marelui Premiu al Francofoniei, oferit de Academia Franceză, a început în casa natală de la Buzău, de pe strada Democraţiei.
George Banu (72 de ani) a plecat din România la sfârşitul anului 1973, după ce, nu cu mult timp în urmă, pe plaja de la 2 Mai, citise celebrele teze din iulie care-l înfioraseră şi-l făcuseră să-şi dorească să lase totul în urmă. Potrivit adevarul.ro, a ajuns la Paris cu 20 de dolari în buzunar şi cu o valiză plină de conserve, iar până să devină unul dintre cei mai reputaţi profesori de la Sorbona, o vreme a făcut anchete în metroul din Paris. După o copilărie petrecută la Buzău, a ales teatrul şi a intrat la Institutul de Teatru din Bucureşti ale cărui cursuri de actorie le-a urmat într-o clasă în care a fost coleg cu Andrei Şerban, până când celebrul regizor şi profesor Radu Penciulescu i-a schimbat destinul, îndrumându-l să renunţe la actorie şi să se îndrepte spre critica de teatru, aşa cum, pe Andrei Şerban l-a îndrumat spre regie. Atunci începea un drum care pe George Banu avea să-l transforme în cel mai reputat critic de teatru al ultimei jumătăţi de secol, omul are a străbătut lumea şi a văzut spectacole pe toate meridianele, devenind el însuşi cea mai vastă „bibliotecă” de teatru a lumii. Este deţinătorul Marelui Premiu al Francofoniei, oferit de Academia Franceză, şi a primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa.
„Ne duceam să ne sărutăm cu fetele în Crâng“
„Am trăit la Buzău până la sfârşitul liceului. Cel mai drag loc al meu din Buzău era Crângul, ca pentru toţi puştii. Ne duceam acolo, ne sărutam cu fetele, ne plimbam cu barca pe lac, mergeam pe insulă. E locul cel mai poetic din Buzău. Iar când eram mic era Valea Buzăului, unde mă duceam cu un prieten, de-al lui tata care a fost foarte important în viaţa mea, un om extrem de straniu. Un doctor singur, care citea Mallarmé la Buzău. Era un fel de doctor cehovian”, a declarat George Banu pentru adevarul.ro.
Ideea de a da examen la Institutul de Teatru a încolţit în mintea tânărului George Banu la vârsta de 15 ani, după ce a evoluat în cadrul unei trupe de amatori.
„Nenorocirea (n.r., dragostea de teatru) de la Buzău a început. Părinţii mei nu prea mă lăsau să ies pe la petreceri şi atunci m-am afiliat unei echipe de teatru de amatori conduse de un instructor foarte simpatic şi am făcut primii paşi cu o piesă care se chema «Ecaterina Teodoroiu» şi eu jucam un colonel care era un trădător. Aveam vreo 15 ani. Şi-mi plăcea foarte tare să recit. De aici mi-a venit ideea să mă prezint la Institut la Bucureşti”, a mai declarat criticul de teatru.
„Mamei i-au luat toată proprietatea în ‘49“
Originile de moşieri ale mamei aveau să creeze probleme familiei tânărului George Banu care îşi aduce aminte spaimele tatălui său, de profesie medic, după ce comuniştii confiscaseră totul familiei.
„Mamei i-au luat toată proprietatea în ’49, când a trebuit să dea cheile ca să scape. I s-a luat totul. Ca-n «Livada de vişini»! Tata era doctor de boli contagioase şi cumva a fost prudent. Adică s-a ferit să intre în conflicte. Nu s-a întâmplat nimic, dar mi-aduc aminte cum le intrase frica în oase. Tata trăia cu valiza sub pat. Se aştepta în permanenţă să-l aresteze. Vorbeam odată cu Heiner Müller, care într-adevăr a trăit această dramă: a văzut cum în camera de alături tatăl lui a fost arestat. Şi eu îi spuneam: «Eu n-am trăit asta, dar am trăit spaima lui taică-meu». La Buzău, înainte de a ne muta pe strada Democraţiei, stăteam în centru, la o încrucişare de drumuri. Şi în jur de 11-12 noaptea, când se mai oprea câte o maşină acolo, curgea apa pe el şi se aştepta să urce cineva după el la etaj. A trăit într-adevăr cu această spaimă care a intrat şi mai tare în mama. Dar n-a făcut puşcărie, doar a rămas doctor la Buzău şi n-a putut să se reîntoarcă la Bucureşti, aşa cum îşi dorea. Au trăit cu spaima dramei, dar drama n-au trăit-o”, a mai declarat George Banu.
„Pentru mine Buzăul e ca o veche imagine mişcată“
Referitor la modul în care a regăsit Buzăul după atâţia ani de absenţă, scriitorul spune că a simţit că oraşul şi-a pierdut parfumul anilor în care el era copil.
„Nu m-am regăsit eu acolo pentru că oraşul s-a schimbat şi străzile mele desfundate şi cu garduri rupte au dispărut, sunt acum betonate. Atmosfera aia de delăsare balcanică a Buzăului a dispărut. Pe strada mea, strada Democraţiei, s-au făcut vile noi şi, într-un fel, pentru mine Buzăul e ca o veche imagine mişcată. Mai bine mă gândesc la Buzău decât să mă duc la Buzău”, a mai declarat Banu pentru adevarul.ro.