Proiect-pilot pe autobuzele traseului 3 al Trans Bus: monitorizare video prin GPS și sistem nou de taxare

   Societatea de transport   pu­blic Trans Bus S.A. intră într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu implementarea unui proiec­t-pilot pe traseul 3, care va consta în achiziția de două autobuze cu dotare corespunzătoare  de mo­ni­torizare directă, în timp real, a activității, siguranței și confortului călătorilor, care va conduce la descurajarea infracționalității și profitabilitatea companiei.

   „Cele două autobuze sunt, începând de astăzi (n.r., vineri, 11 noiembrie), monitorizate cu GPS, monitorizare video, înca­sarea contravalorii biletelor direct la conducătorul auto, urca­rea în autobuze făcându-se doar pe ușa din față iar coborârea pe ușile din spate. Cele două autobuze vor circula începând de luni, 14 noiembrie, pe traseul nr. 3. În funcție de rezultatele proiectului, societatea Trans Bus S.A. își propune implementarea de sisteme integrate de taxare în spa­țiile mijloacelor de transport în comun (E-tiket), acces Wi-Fi gratuit pentru călători, dispozitive de comunicare prin care călătorii să fie informați de timpul rămas până la următoarea stație, dar și a stațiilor ce ur­mează în traseu“, se precizează într-un comunicat Trans Bus.