DIICOT a intrat pe firul relațiilor „periculoase“ ale lui Dorin „Piticu“ Marinescu cu oamenii Serviciilor

   Fostul judecător sindic de la Tribunalul Buzău, Mihail Gabriel Stănescu află mâine dacă merge în arest la domiciliu. Procurorii DIICOT Buzău au contestat decizia Curții de Apel Ploiești care a respins solicitarea privind luarea măsurii preventive menționate mai sus în cazul fostului magistrat în dosarul în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta pentru șase infracțiuni de luare de mită de la controversatul afacerist buzoian Dorin Marinescu pentru a-l scăpa pe acesta de răspundere contravențională într-o cauză fiscală. Contestația DIICOT Buzău va fi luată judecată marți la Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii Curții Supreme vor lua în discuție și contestația celuilalt inculpat din dosar, Dorin Marinescu, zis „Piticu“, în cazul căruia Curtea de Apel Ploiești a decis ares­tarea preventivă pentru 30 de zile.

   Dorin Marinescu a fost reținut în data de 8 noiembrie pentru 24 de ore, în timp ce  des­pre Stănescu se vorbește că a fost ridicat în aceeași zi de mascați și dus la sediul DIICOT, iar joi prezentat instanței cu propunerea luării măsurii preventive a arestului la domiciliu. Stănescu a fost săltat chiar în ziua în care președintele Iohannis a semnat decretul privind eliberarea lui din funcție prin pensionare.

   Dorin Marinescu este cer­ce­tat pentru evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, instigare la fals în evidențe contabile, inducere în eroare și ultraj, pre­ju­diciul estimat fiind de aproape 10 milioane de lei, respectiv 100 de miliarde de lei vechi. Printre altele, Marinescu este acuzat că a refuzat să pună la dispoziția echipei de control de la Antifraudă documentele contabile solicitate și a interzis echipei de control pătrunderea în spațiile unui  punct de lucru situat în satul Greceanca din comuna Breaza.

  De asemenea, Marinescu ar fi amenințat telefonic un membru din echipa de control cu acte de violență și executarea pe viitor a unei pedepse privative  de libertate, înscenând  tot­odată, în timpul controlului, furtul unor documente de evidență contabilă, a unui laptop și a unui telefon mobil.

  Vestea că unul dintre cei mai controversați afaceriști buzoieni a fost arestat preventiv într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care fostul judecător sindic  Mihail Ga­briel Stănescu, proaspăt pensionat, are calitate de inculpat, a produs mare bulversare și    i-a făcut pe greii Buzăului să tremure.

   De altfel, în urbe circulă o legendă, conform căreia Dorin Marinescu, proprietarul fabri­cii de alcool de pe strada Primăverii, din spatele fostei Întreprinderi de In și Cânepă, ar deține un caiețel în care a notat de-a lungul timpului toate „atențiile“ și „sponso­rizările“ către unii oameni importanți din administrația locală și centrală, dar și din servicii, pentru a-și desfășura în liniște afacerile.

   Cercetările din dosarul DIICOT sunt abia la început, iar funcție de declarațiile celor citați în cauză pentru audiere nu este exclus ca lista învinuiților să crească sau să apară noi dosare.

   Potrivit unor publicații locale, citat ca martor ar fi fost fostul șef al Biroului Protecție Internă din cadrul SIPI Buzău, comisar-șef Severin Antemir, ieșit recent la pensie, odată cu șeful Serviciului de Informații și Protecție Internă, cms. șef Marius Ichim.

   În locul lor, de la condu­cerea Departamentului Gene­ral de Informații și Protecție Internă (DGIPI, supranumit pe vremuri „Doi și-un sfert“), au fost numiți cu statut de interimari, până la organizarea unor concursuri, comisarul-șef Valeriu Vasilache, pe funcție de șef al SIPI Buzău, respectiv Mircea Feraru, la șefia Biroului Protecție Internă.