Aflu cu întârziere – întrucât am încetat demult să mai urmăresc aberațiile debitate de toți demenții pe rețelele de socializare – că feisbuchistul Ponta mă pomenește într-o recentă postare.
Bine, înțeleg că în ultimele zile se războiește mai des cu jurnaliștii decât cu politicienii sau cu procurorii. Mai întâi s-a luat de Hotnews în urma incidentului cu ,,sper să crăpi”. Ocazie cu care Ponta scrie următoarele: ,,Nu răspund atacurilor făcute de jurnaliști din simplul motiv că nu e treaba mea să controlez ce fac aceștia. Eu mă lupt cu oamenii politici care îmi sunt adversari, nu cu jurnaliștii”.
Nu trece o zi și Pisicuțul o-ntoarce ca la Ploiești. Ca replică la un comentariu pe care mi l-a cerut un site străin, despre situația ,,României libere”, mă face cum îi vine la gură. Între altele, ,,locotenent în Presa Propagandei”, ,,slujbaș la ziarul condamnatului penal Dan Adamescu”, ,,sluga lui Băsescu”.
Mai trece o zi și Ponta se simte dator să o jignească, tot pentru vina de a fi publicat o opinie, și pe Ramona Ursu de la ,,Adevărul”. O jurnalistă de care mă leagă și mă despart multe lucruri, dar căreia nu-i pot pune la îndoială onestitatea. Replica lui Ponta? Salariul ei e plătit de ,,penalul” Cristian Burci!
Știu, poate n-ar trebui să o spun atât de direct. Dar, Victoraș, tu chiar ești mai dobitoc decât prevede legea! Nici opinia mea, nici opinia Ramonei n-are legătură cu situația juridică a patronilor noștri. Asta pentru că noi, spre deosebire de tine, suntem oameni liberi și gândim ce ne taie capul, nu ce crezi tu că ne dictează patronatul.
E clar însă că n-ai priceput niciodată ce înseamnă libertatea de exprimare. Pentru că te-ai școlit într-ale presei pe vremea stenogramelor PSD, ai crescut alături de un ghiolban ca Ghiță și îl admiri în patru labe pe un dictator ca Erdogan. Doar un infantil ca tine poate susține că toți jurnaliștii incomozi sunt niște slugi și că toate slugile sunt niște jurnaliști incomozi.
Închei cu o expresie turcească, limbă care-ți e atât de dragă, ca să nu te chinui cu traducerea: Hai sictir!