Primele facturi pe care Regia Autonomă Municipală le va emite către buzoieni, facturi aferente lunii octombrie 2016, vor fi cu aproape 25 de procente mai mari decât cele din perioada similară a anului trecut, anunță responsabilii companiei.
Astfel, prețul căldurii furnizate de RAM buzoienilor care sunt branșați la sistemul centralizat de distribuție a energiei termice va varia între 59 lei, pentru garsoniere, și 152 lei, pentru apartamente cu patru camere, ceea ce reprezintă o creștere de 23 la sută față de octombrie 2016. Responsabilii RAM spun că această creștere este cauzată de faptul că buzoienii primesc căldură non-stop începând cu data de 10 octombrie, în timp ce anul trecut căldura a fost furnizată cu program, pe timpul nopții.
Până la 1 ianuarie, buzoienii vor plăti gigacaloria tot la prețul de 185 lei, însă din anul 2017, lucrurile se vor schimba. ,,Buzoienii trebuie să se pregătească, pentru că nu putem sta cu una dintre cele mai ieftine gigacalorii din România, în condițiile în care de-abia se acoperă plata gigacaloriei pe care o luăm de la Ecogen. O cumpărăm cu 185 lei, practic o dăm (cu același preț, n.r.) buzoianului, ea costând, de fapt, peste 441 de lei. Prețul va crește, în niște etape, vom vedea. Sunt mai multe situații, pentru că avem o situație financiară foarte proastă la această companie, Regia Autonomă Municipală, respectiv are datorii foarte-foarte mari, către bănci, către bugetul statului, este complicat”, spunea, la sfârșitul lunii septembrie, primarul Constantin Toma