Dora Ungureanu și formația Tradițional, pe scenă la Târgul Apicultorilor

  • Evenimentul, aflat la cea de-a șasea ediție, se va desfășura între 5-6 noiembrie, la unul dintre restaurantele de lângă Sala Sporturilor

   O nouă ediție a celor mai harnici apicultori din Buzău se va desfășura în acest weekend, timp de două zile, la unul dintre restaurantele de lângă Sala Sporturilor, iar cum muzica nu trebuie să lipsească din cadrul atmosferei „dulci”, cântecele de dor și dragoste vor fi aduse de Dora Ungureanu și formația Tradițional.

   „Ne bucurăm că și anul acesta, Mihăilă Prahoveanu s-a gândit să combine muzica cu apicultura și suntem și mai bucuroși, eu și membrii formației, că tot la noi s-a oprit invitația. O vom onora cu plăcere, vom cânta de dulce, cum se spune, la fel cum este și mierea, alimentul de bază al acestui târg. Reprezentația noastră va fi sâmbătă seara, în cadrul balului, de la ora 17,00, până atunci funcționând târgul cu vânzare de miere, utilaje și echipamente apicole.  Sperăm ca apicultorii profesioniști buzoieni să fie în formă, că noi avem repertoriul lung!”, a declarat Dora Ungureanu.

   Târgul se va desfășura până duminică, 6 octombrie, la ora 18,00, și este organizat de Asociația Apicultorilor Profesioniști Buzău, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău.