Campanie de strângere de fonduri / Loc de joacă pentru copiii din Scutelnici, de aproape 12.000 euro, oferit de o buzoiancă stabilită în Irlanda

   Gest emoționant din partea buzoiencei care, de aproape doi ani, ajută tinerii adoptați, în perioada comunistă, de familii din străinătate să își regăsească părinții biologici. Ileana ­Cu­nniffe Băiescu, stabilită în Irlanda de 20 de ani, încearcă să sprijine copiii din comuna sa natală, Scutelnici. Ea coordonează, în momentul de față, o campanie de strângere de fonduri pentru a construi, la Scutelnici, un loc de joacă impresionant, estimat la aproape 12.000 euro. Până acum a fost deja strânsă suma de 3.415 euro. Campania se derulează prin intermediul comunității Facebook ,,The ne­ver forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României“, cu ajutorul căreia buzoianca a reușit să le găsească, pentru 147 de tineri adoptați de familii din afara țării, părinții biologici sau rudele din România.

   Banii provin, astfel, în cea mai mare parte, de la tineri din România care au fost adoptați în străinătate și au reușit să își regăsească familiile biologice cu ajutorul buzoiencei.

   Ileana Cunniffe Băiescu este ea însăși artizanul unei povești impresionante. Buzoianca în vârstă de 38 de ani provine dintr-o familie cu zece frați, din satul Lipănescu, comuna Scutelnici. Astăzi trăiește în Irlanda, din 1996, țară în care a ajuns căutându-și ea însăși cei șase frați dați spre adopție internațională de către familia care avea o situație materială mai dificilă. Așa a ajuns Ileana Cunniffe Băiescu să creeze Pagina de Facebook ,,The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României“, cu ajutorul căreia sute de copiii care nu și-au cunoscut niciodată familiile biologice ajung să își regăsească părinții sau frații. Din ianuarie 2015 și până în prezent, comunitatea „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României“ a ajuns să numere aproape 6.000 de membri, în spatele cărora se află peste 400 de tineri adoptați din România care își caută familiile, dar și peste 100 de familii din România în căutarea copiilor lor. În aproape un an și jumătate de activitate, 147 tineri dintre aceștia și-au regăsit familia și rudele, aici fiind inclusă și regăsirea ulti­mului frate al Ilenei Cunniffe Băiescu, adoptat în 1990.

Citește și: https://nope.opiniabuzau.ro/exclusiv-trei-tineri-adopta-i-dup-revolu-ie-n-str-in-tate-i-caut-familiile-biologice-n-buz-u-cu-ajutorul-unei-buzoience-care-i-a-reg-sit-dup-de-ani-fra-ii-nfia-i

   Multe dintre cazurile intermediate de comunitatea res­pectivă au ajuns pe micile ecrane, la emisiuni precum „La Măruță”, „Acces direct” , „Clipa de fericire” și, cel mai recent, într-un documentar la Televiziunea Maghiară, pentru care buzoianca a organizat o reuniune din Harghita. În momentul de față, prin intermediul comunității condusă de Ileana Cunniffe Băiescu, alți peste 200 de tineri crescuți în străinătate își caută în continuare familiile din România. Printre ei se află și tineri originari din Buzău.

2.015 euro oferiți deja de tinere adoptate în Norvegia

   Locul de joacă pe care buzoianca își propune să îl ofere cadou comunității în care s-a născut este prevăzut ca unul foarte modern, cu diverse dotări: tiroliană, carusel, oglindă care distorsionează, diverse tipuri de leagăne, căsuțe, ansambluri de joacă etc.

   „După ce am reunit aproape 150 de familii în mod voluntar (gratuit 100%), ne-am decis să facem o STRÂNGERE DE FONDURI pentru a construi un mic loc de joacă în aer liber în mica și săraca comunitate, pe care acum 20 de ani, obișnuiam să o numesc ACASĂ.

Toate persoanele implicate cu noi în REUNIUNI, CĂUTĂRI DE FAMILII, si toți PRIETENII mei, alăturați-vă într-o altă călătorie uimitoare.

Peste 300 de copilași vor beneficia de pe urma acestui proiect. Mulți dintre acești copii sunt copiii prietenilor mei din copilărie. Ce cadou frumos se poate face pentru aceste familii și această comunitate !!!

Acum acceptăm donații pentru acest proiect. Vă rugăm pe toți cei care vor dori să ne ajute cu organizarea unui eveniment de strângere de fonduri, fie mic la nivel local, sau pur și simplu prin a face o mică donație personală.

Pentru toate informațiile bancare, vă rog să-mi scrieți un mesaj în privat sau pe Facebook pe pagina comunității noastre: The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României https://m.facebook.com/theneverforgottonromanianchildren.

Aș dori să profit de această ocazie pentru a trimite mii de MULȚUMIRI tinerelor noastre din Norvegia reunite cu familiile lor din România, care au strâns pentru locul de joacă 2.015 Euro, dar și grădiniței lor locale, STEINARSKOGEN KINDERGARDEN IN VEAVAGEN. Până acum am strâns în total pentru acest proiect 3.415 euro”, precizează Ileana Cunniffe Băiescu.

Gestul buzoiencei plecată din Scutelnici în urmă cu 20 de ani este cu atât mai impresionant cu cât, copii din comună sunt nevoiți de ani de zile să învețe într-o școală veche, în timp ce lucrările la clădirea nouă au fost blocate. Localul principal al școlii a intrat în reabilitare în 2007, iar un an mai târziu lucrările s-au oprit, pentru că nu au mai fost bani. Constructorul a dat în judecată Primăria, care trebuia să plătească, și a reușit să blocheze conturile, inclusiv pe cele ale școlii.