În 24 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au continuat activitățile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun și îi expun pe ceilalți participanți la trafic prin nerespectarea regulilor de circulație.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 141 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 32.000 de lei și au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație, șase permise de conducere.
Pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii rutieri au reținut două permise de conducere. Cea mai mare viteză, 110 km/h, a fost înregistrată luni de aparatul radar în cazul unei tinere de 19 ani, din Constanța, aflată la volanul autoturismului pe DN 2 E 85, în localitatea Oreavu.
Tot în prima zi a săptămânii, pentru neregulile constatate în rândul conducătorilor auto, polițiștii au reținut alte patru permise de conducere pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, precum și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal, după ce polițiștii rutieri au depistat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe D.N. 10, în localitatea Cislău, un tânăr în vârstă de 27 de ani, care avea suspendat dreptul de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice în urma faptului că acumulase numărul maxim de puncte de penalizare.