Rechizitoriul fraudelor informatice de la Direcţia Economică a Primăriei face cale întoarsă la DIICOT

   Decizie surprinzătoare în dosarul fraudelor informatice de la Direcţia Economică a Municipiului Buzău. Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Buzău a decis, luni, să retrimită la DIICOT rechizitoriul cu care instanţa a fost sesizată în această cauză. Potri­vit încheierii de şedinţă, în urma analizării documentelor, a fost constatată neregularitatea rechizitoriului cu privire la ­des­crierea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţio­nal organizat, abuz în serviciu în dauna intereselor publice, instigare la fraudă informatică şi fraudă informatică pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii.

   Astfel, la cererea apărătorilor inculpaţilor care au invocat aspecte procedurale şi o decizie a Curţii Constituţionale, s-a dispus înlăturarea din sistemul probator al cauzei a notelor telefonice în volumul 6 de urmărire penală, extinse pe aproape o sută de file. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a sesizat că la instanţă au fost trimise ­do­cumente cu privire la 46 de societăţi comerciale, deşi prin actul de sesizare penală, inculpaţii sunt trimişi în judecată pentru fapte infracţionale în legătură cu numai 11 societăţi. Astfel, judecătorul a dispus ca DIICOT să facă o selecţie a înscrisurilor şi documentelor din cele opt cutii trimise la instanţă şi să sesizeze judecătorul de cameră preliminară doar cu acele înscrisuri ce privesc această cauză, îndosariate şi însoţite de un opis cores­punzător. 

   Procurorul de caz are cinci zile la dispoziţie pentru a reface rechizitoriul în ceea ce priveşte descrierea infracţiunilor sus-menţionate. Încheierea de şedinţă este fără cale de atac. Prin urmare, DIICOT are la dispoziţie cinci zile de la comunicarea să remedieze neregularităţile constatate. 

   ,,Admite, în parte, cererile şi excepţiile formulate de către inculpaţii Gegea Ion, Boaru Cătălin Liviu, Neamu Bogdan Mihai, Toșu Virgil și Bunea George În baza art. 345 alin. (3) C. pr. pen. constată neregularitatea rechizitoriului cu nr. 101/D/P/2015 din 29.07.2016 al DIICOT – BUZĂU cu privire la descrierea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțioanal organizat, prev. de art. 367 alin. 1 și 3 C. pen., abuz in serviciu în dauna intereselor publice dacă prin fapta s-a obținut un folos necuvenit pentru altul, prev. de art. 13 ind. 2 din Lg. 78/2000 cu referire la art. 297 alin1 C.p. cu aplic.art. 35 alin.1 C.p., instigare la frauda informatica, prev. de art. 47 C.p. rap la art. 249 C.p. cu aplic.art. 35 alin.1 C.p și fraudă informatică, prev. de art. 249 C.p. cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. pentru care au fost trimiși în judecată inculpații. Dispune înlăturarea din sistemul probator al cauzei a notelor telefonice aflate în volumul 6 de urmărire penală, filele 66-72, 76-128, 180-219. Respinge celelalte cereri ale inculpaților cu privire la la nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, ca nefondate. Constată că DIICOT BUZĂU a comunicat judecătorului de cameră preliminară 13 volume de urmărire penală și 8 cutii conținând (potrivit anexei la adresa de trimitere a dosarului) “documente ridicate de la sediul PRIMĂRIEI BUZĂU, reprezentând dosare de executare silită, dosare fiscale, concesiuni, compensări, acorduri”. Reține că în cele 8 cutii sunt înscrisuri, documente cu privire la 46 de societăți comerciale. Constată că prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților cu privire la pretinsa activitate infracțională în legătură cu 11 societăți comerciale, celelalte 35 de societăți comerciale nefăcând obiectul prezentei cauze. Urmează ca DIICOT BUZĂU să facă o selecție a înscrisurilor şi documentelor aflate în cele 8 cutii, iar judecătorul de cameră preliminară va fi sesizat doar cu acele înscrisuri ce privesc prezenta cauză (în legătură cu cele 11 societăți comerciale), înscrisuri ce vor fi îndosariate și însoțite de un opis corespunzător. Constată că inculpatul RĂILEANU GEORGE CARMEN nu a formulat cereri și excepții. Dispune comunicarea prezentei încheieri DIICOT Buzău în vederea remedierii neregularităţilor constatate cu privire la actul de sesizare, procurorul urmând a proceda în conformitate cu art. 345 alin. (3) C. pr. pen., în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate. Încheiere se va comunica părților. În conformitate cu art. 345 alin. (3), cu referire la art. 347 alin. (1) C. pr. pen., încheierea este fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 17.10.2016 „, se arată în încheierea de ședință.

   În luna august a acestui an, DIICOT Buzău a trimis în judecată şase funcţionari ai Direcţiei Economice a Municipiului Buzău pe care îi acuză că şi-au îndeplinit discreţionar obligaţiile de serviciu, în sensul în care nu au aplicat măsuri de executare silită a unor societăţi comerciale cu datorii la bugetul locale sau au şters din sistemul informatic amenzi ale unor persoane fizice. De pe urma acestor fapte ar fi beneficiat reprezentanţii a 11 societăţi comerciale şi aproape 40 de persoane fizice.