Primarul Constantin Toma s-a referit, în raportul săptămânal pe care îl face cetăţenilor municipiului prin intermediul unei înregistrări video postate pe pagina sa oficială de Facebook, şi la şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Buzău 2008” în care gruparea formată în jurul directorului Companiei de Apă a respins solicitările municipalităţii legate de acest serviciu public, solicitări materializate prin hotărâri ale Consiliului Local Municipal.
Primarul Constantin Toma afirmă că, în acest moment, rezolvarea problemei legate de serviciile şi tarifele Companiei de Apă a ieşit din sfera administrativului, devenind una politică: ,,Joia trecută, a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară «Buzău 2008>, adunare în care trebuia să se dea un aviz pentru ţinerea Adunării Generale la Compania de Apă, astfel încât să se poată respecta legea şi aici. Din păcate, am avut ca rezultat, după unii, o mare înfrângere, respectiv că domnul Tescaru ar conduce deja cu 2-0, în sensul că Adunarea Generală a votat împotriva Consiliului Local al municipiului Buzău, împotriva Primăriei; a fost un singur vot pentru obţinerea acestui aviz şi o abţinere, a primarului de la Râmnicu Sărat. Vreau să vă spun, dragi buzoieni, că m-aţi votat ca adiministrator al oraşului Buzău şi nu ca politician. Din păcate, răspunsul la această problemă – problema Companiei de Apă, a preţului mare la apă şi, mai ales, această povară care este apa meteorică – a devenit unul politic şi nu unul administrativ. Ca primar, am făcut tot ce se putea face până în acest moment ca această problemă să se rezolve. De acum, este numai o problemă politică. Voi acţiona în continuare, bineînţeles pe căile legale, dar, din păcate, timpul de rezolvare va fi mult mai lung. Speram că printr-o decizie politică, respectiv votul celor 33 de primari PSD şi al preşedintelui Consiliului Judeţean, să mi se dea dreptate. Nu mi s-a dat, vom acţiona în continuare în această direcţie. Nu a pierdut Toma, au pierdut buzoienii, care plătesc o mulţime de bani pe un serviciu scump şi prost. Acesta este adevărul în acest moment”, spune primarul Constantin Toma.
Primarul Constantin Toma confirmă, astfel, ceea ce OPINIA scria în urmă cu o săptămână, mai precis faptul că tentativele municipalităţii de a pune la punct lucrurile în interiorul Companiei de Apă s-au transformat într-un război intern în organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrat, un război faţă de care preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, deputatul Marcel Ciolacu, preferă să mimeze public echidistanţa, prefăcându-se că vrea să împace cele două facţiuni, deşi, poziţia sa, demonstrată până în momentul de faţă, îl situează clar de partea grupării Tescaru-Neagu.