Cei mai mulţi buzoieni au cerut finanţare, prin programul Casa Verde, pentru panouri presurizate

   După ce aproape trei sute de buzoieni au făcut, duminică spre luni, noapte albă în faţa Agenţiei pentru Protecţia Mediului, de teamă că, dacă nu-şi depun dosarele printre primii, nu vor prinde fonduri din programul Casa Verde, zilele următoare a fost mai linişte.

   Potrivit situaţiei prezentată miercuri de Administraţia Fondului de Mediu, la APM Buzău au fost procesate luni 64 de dosare, iar marţi 74 de dosare. Cei mai mulţi buzoieni au solicitat fonduri pentru panouri presurizate, în valoare de 6.000 lei, şi asta deoarece finanţarea pentru acest tip de panouri poate acoperi sută la sută investiţia într-o gospodărie medie.

Pentru panourile solare nepresurizate, solicitanţii pot primi 3.000, iar pentru pompele de caldură, 8.000 lei.

Paşi accesarea fondurilor

Pasul 1. Depunerea dosarului de finanţare

Pasul 2. Urmărirea site-ului AFM

Pasul 3. Semnarea contractului de finanţare

Pasul 4. Demararea lucră­rilor

Pasul 5. Depunerea cererii de decontare.

  Pentru judeţul Buzău, Mi­ni­sterul Mediului a alocat suma de 1,34 milioane lei. În prima zi au fost aprobate dosare în valoare de 350.000 lei.

  Coada din fata sediului Agenţiei pentru Protecţia ­Me­diu­lui (APM) Buzău a început să se formeze încă de duminică seară, aproximativ 300 de persoane petrecându-şi noaptea în faţa instituţiei.

   Unele persoane au venit cu ceai cald, pături sau scaune pliante, în timp ce alţii au venit cu maşinile şi s-au adăpostit de frig în acestea până dimineaţa, când au început înscrierile în programul ,,Casa Verde”.

  Aceeaşi situaţie s-a înregistrat în mai multe oraşe reşedinţă de judeţ din ţară.

   Până miercuri dimineaţă, cele mai multe dosare au fost luate în evidenţă în Mureş (273) şi Dâmboviţa (247), iar cele mai puţine în Brăila (50) şi Constanţa (54). Dosarele se pot depune până pe 24 octombrie, în limita plafonului acordat judeţului.