Crimă împotriva apei buzoiene

   Nu există dovezi că directorul Companiei de Apă Buzău ar fi vreun mafiot oarecare, aşa cum şi-l imaginează cei care comentează articole de profil, apărute în diverse publicaţii. Nu dau numele „Naşului apei”, e vorba de o moleculă despre care nici celebrul dr. şogun Ion Vasile încă nu ştie.

   Apa de Buzău pare secu­rizată, pare un fel de secret municipal cu ardoare europeană. Nu înţeleg de ce UE ne-ar putea considera, la o adică, băutori de apă potabilizată tot de „Naşul apei”. La Compania de Apă Buzău apa curge şi şogunul stă pe loc. Pe sub fundul său trec toate, deocamdată.

   Nu prea ai cuvinte când trebuie să explici, unei populaţii ejectate electoral, că ploaia nu are nicio treabă politică şi administrativă cu apa. Suntem aşa de apoşi încât putem să ne spălăm la origini cu toate derivatele apei, de la bere la şampanie. Suntem tescarizaţi de la natură. Judeţul Buzău e ocupat de ploi de jos în sus.  Apa de ploaie de deasupra Buzăului are grad de colonel pluvial în avansare. După mintea Companiei de Apă, după facturile lor către noi, în curând vom avea printre în cutia poştală şi puşcaşi marini.

   Pe vremuri, unul, Ştefănescu parcă, a falsificat vinul. Şi Ceauşescu i-a tras un Merlot direct în inimă. Pentru crimă împotriva apei. Ce se poate face cu unul care, culmea ştiinţei universale, face alcool de robinet din apă de ploaie, la preţ de aur negru?