Marius Mihalache, concert-eveniment la Buzău alături de Canaf

   O seară de jazz şi blues avându-i ca protagonişti pe Marius Mihalache şi Iulian Canaf alături de Arabela şi vocea sa inconfundabilă, Lorin şi tobele sale, Nicu Baran cu bass-ul, Emil Bîzgă cu a sa trompetă magică, adică formula Back to Swing!

   Evenimentul va avea loc sâmbăta, 15 octombrie, de la ora 20,00, în Club No Limit.

   Recunoscut drept un instrumentistul de excepţie, Mihalache, „îmblânzitorul” ţambalulului, a gândit această formulă pentru câteva reprezentaţii prin ţară. Iar pe 15 octombrie se va opri cu această formulă şi la Buzău, avându-l alături pe scenă şi pe Iulian Canaf, cel ce şi-a făcut timbrul vocii foarte cunoscut la Vocea României, în echipa Loredanei.

   Cei şase vor demonstra muzical ceea ce înseamnă proiectul Back to Swing, un show ce vorbeşte de swing-ul anilor ’20, cu adaptări suficiente cât să provoace orice iubitor de muzică bună să iasă din casă pentru o porţie zdravănă de show irepetabil. Pentru bilete şi rezervări sunaţi la 0723-429.264.

   Marius Mihalache este muzicianul care a reuşit să evolueze la ţambal pe ­cele­bra scenă de la Scala din Milano. Artistul conferă acestui  instrument tradi­ţional balcanic (ţambalul) valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile, rivalizând cu sonorităţile specifice muzicii clasice şi jazzului. Câştigător a numeroase premii pentru virtuozitate interpretativă încă din copilărie, interpretul a participat la  concerte la Scala din Milano, Rai Uno TV s.a. şi a fost invitat să cânte în des­chiderea concertelor unor interpreţi faimoşi, precum Nina Simone, Gloria Gaynor, Chick Corea. Concertele sale în Italia, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Turcia, precum şi numeroasele apariţii în concerte live, la televiziune şi radio, în România, l-au transformat într-un virtuoz al unei noi formule de etno-pop-rock (combinaţie de ţambal, percuţie şi chitară bass). Interpret, compozitor şi aranjor al propriilor interpretări, Marius Mihalache antrenează şi alţi muzicieni ­va­loroşi (Teodora Enache, Lucian Maxim ş.a.), rea­lizând interpretări etno-jazz remarcabile şi originale ale folclorului românesc.