În ziarul „Opinia” din data de 12 septembrie 2016 a fost publicat materialul „Cum şi-a luat ţeapa un grup de locuitori din două cătune din Gura Teghii, care a vrut să înlocuiască apa lui Tescaru, plină cu râme şi mâl, cu apă de izvor”.
Acest material, conţine o multitudine de afirmaţii neconforme cu realitatea şi este defăimător şi jignitor la adresa grupului de iniţiativă şi a majorităţii membrilor asociaţiei „Cristalin de Fulgeriş”.
Prin apariţia acestui articol, se seamănă discordie şi suspiciune în rândul comunităţii, de aceea, în spiritul dreptăţii, adevărului şi bunului simţ, vă prezentăm datele reale ale acestei acţiuni, cu rugămintea prezentării acestora în paginile ziarului.
• Deoarece apa furnizată de sistemul de aducţiune din administrarea primăriei (şi nu a Companiei de Apă) este de proastă calitate şi pentru că în apropierea cătunelor Lunca Teghii şi Fulgeriş exista posibilitatea captării unor surse de apă curată, în adunarea generală a locuitorilor din acest perimetru, care a avut loc pe 29. 03. 2015, a fost hotărâtă realizarea acestei acţiuni, lucrare ce urma a fi realizată în regie proprie, pentru economie de costuri.
• La contribuţia de 200 de lei, s-a ajuns în felul următor: Plecând de la ideea că volumul de apă consumat într-o familie cu un singur membru nu poate fi acelaşi cu cel consumat într-o altă familie cu 3-4 sau mai mulţi membri şi cu baie în gospodărie, s-a convenit ca o persoană să echivaleze cu 1 punct şi o baie tot cu 1 punct; s-a făcut totalul punctelor astfel calculate pentru toată zona de interes, după care suma totală estimată pentru întreaga lucrare a fost împărţită la numărul de puncte, rezultând 200 de lei de punct. Spre exemplu, o familie cu 3 membri şi cu baie înseamnă 4 puncte, înmulţite cu 200 de lei, costul final al contribuţiei iniţiale fiind de 800 de lei. În situaţia în care, la momentul respectiv, într-o locuinţă erau 3 persoane şi nu exista baie, însemna 3 puncte, costul final al contribuţiei fiind de 600 de lei, urmând ca ulterior, dacă respectiva familie îşi construia baie, să mai achite o contribuţie de 200 de lei, echivalentă cu 1 punct pentru baie.
Participanţii la adunare au apreciat, în unanimitate, că acesta este criteriul cel mai echitabil şi l-au votat ca atare. Este important de subliniat faptul că nu s-a ridicat nicio obiecţie privitoare la acest mod de calcul. Ba, mai mult, există semnătura tuturor participanţilor, care atestă faptul că au fost de acord cu acest mod de calcul şi cu contribuţia fiecărei familii.
• În cadrul aceleiaşi adunări generale s-a stabilit că, după darea în folosinţă a acestui nou sistem de aducţiune, consumatorii nu vor plăti apa consumată, ci o contribuţie necesară întreţinerii acestei lucrări, la un nivel ce urma a fi stabilit la momentul potrivit. În plus, urma ca cele aproximativ 150 de familii să plătească la primărie numai taxa de canalizare a apei menajere, calculată pe baza volumului înregistrat de apometre.
• Înainte de darea în folosinţă a noului sistem de aducţiune, a fost din nou convocată adunarea generală a membrilor asociaţi, în ziua de 3 iulie 2016, în cadrul căreia a fost prezentată, în detaliu, situaţia lucrărilor executate şi a cheltuielilor aferente acestora, după raportul comisiei de cenzori, care a concluzionat că toate cheltuielile s-au făcut în mod legal, corect şi transparent. Mai mult decât atât, fiecare membru participant la adunare a intrat în posesia unui exemplar al acestui raport de lucrări şi cheltuieli, neridicându-se nicio obiecţie sau suspiciune. Şi, încă mai mult, s-a lansat invitaţia ca oricine are o neclaritate să se adreseze oricând conducerii asociaţiei pentru clarificări, iar în toată perioada scursă de atunci, nimeni nu a solicitat asemenea clarificări.
• Datorită noilor reglementări legislative, care nu erau în vigoare la data demarării acţiunii asociaţia s-a văzut în situaţia de a nu putea furniza apă potabilă, decât în postura de operator autorizat în această direcţie. Comitetul director al asociaţiei, ca şi plenul adunării generale, au apreciat că obţinerea acestei licenţe din partea unei comunităţi restrânse de oameni nu este posibilă, datorită condiţiilor extrem de costisitoare. În această situaţie existau două variante : fie se abandona totul (deşi lucrările erau aproape terminate şi toată suma colectată era cheltuită), fie sistemul urma să fie predat, prin vânzare, serviciului specializat al primăriei, serviciu care întruneşte toate condiţiile de operare. Starea de lucruri a fost prezentată adunării generale, care a adoptat, aşa cum era de aşteptat, cea de-a doua variantă. În consecinţă, Comitetul director s-a adresat Consiliului comunal, care a aprobat tranzacţia, cu condiţia evaluării bazei materiale a sistemului de aducţiune de către un expert autorizat. S-a efectuat, apoi, această expertizare şi s-a întocmit raportul corespunzător, în perioada imediat următoare va fi autentificată vânzarea/cumpărarea prin notariat şi fiecărui membru contribuabil i se va restitui întreaga sumă achitată, urmând ca toţi locuitorii din zona amintită să beneficieze de această nouă aducţiune şi să plătească volumul de apă consumată asemenea tuturor celorlalţi abonaţi din comună.
• Este adevărat că în adunarea generală din 3 iulie a.c. s-a făcut propunerea ca restanţierii să plătească restul de bani cu un coeficient de 1,2 sau 1,5 , după caz, deşi mulţi participanţi au cerut ca suma restantă să fie dublată sau triplată. După discuţiile purtate, s-a renunţat la orice multiplicare.
• Afirmaţia, conform căreia se doreşte îmbutelierea şi comercializarea apei din această sursă, ţine doar de imaginaţia celui care a furnizat-o.
• Un alt neadevăr prezentat în articol se referă la Compania de Apă, la care comuna Gura Teghii nu este afiliată.
• Jignitor şi dureros este şi faptul că membrii grupului de inţiativă au muncit zeci sau sute de zile pentru realizarea acestui obiectiv, fără nicio pretenţie materială, s-au îngrijit şi se îngrijesc în continuare de buna funcţionare a sistemului, au fost primii care şi-au achitat sumele stabilite, au făcut nenumărate cheltuieli din propriul buzunar, pentru ca un rău-voitor, care nu a sprijinit cu absolut nimic realizarea acestei lucrări, să arunce cu noroi în obrazul celor care au acţionat voluntar, în binele comunităţii.
Aşa stând lucrurile, mă întreb unde este „ţeapa” despre care sevorbeşte în titlul articolului? Pe scurt, o comunitate hotărăşte realizarea unui obiectiv de mare importanţă pentru viaţa şi sănătatea ei, convine în unanimitate asupra modalităţilor de realizare, câţiva oameni inimoşi muncesc luni de zile fără să ceară nimic, toţi locuitorii din zonă se bucură acum de calitatea apei (inclusiv îndărătnicii, cârcotaşii şi leneşii), toţi banii vor fi foarte curând înapoiaţi contribuabililor, astfel încât nimeni nu a muncit, nimeni nu a cheltuit un ban, dar toată lumea beneficiază de această realizare. Asta, da, „ţeapă”, luată de acei oameni care, chipurile, sunt căinaţi.
De aceea, revenim cu rugămintea de a publica în paginile ziarului dvs acest drept la replică, pentru o corectă informare a cititorilor dumneavoastră.
CONSTANTIN BĂHNEANU
Membru al Asociaţiei „Cristalin de Fulgeriş”