Program de formare pentru acordarea primului ajutor pentru buzoieni, organizat de Spitalul Județean, anul viitor

   Începând de anul viitor, Spitalul Județean de Urgență Buzău va organiza un program de formare pentru acordarea primului ajutor, prin Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Este vorba despre un proiect de hotărâre care a fost votat, la finalul săptămânii trecute, în unanimitate, de Consiliul Jude­țean Buzău.

   Astfel, acest program, prin care buzoienii care-și doresc să se instruiască în vederea acordării primului ajutor, va fi implementat în baza unor parteneriate încheiate cu instituții care au mandat funcțional în domeniul situațiilor de urgență, precum învățământ, asistență și protecție socială, Poliție, Jandarmerie, Armată.

   Până la finalul anului în curs, Spitalul Județean, prin UPU, va determina, prin protocoalele corespunzătoare, numărul și categoriile de beneficiari ai programului, calendarul de desfășurare a cursurilor de instruire, specialiștii implicați în formarea cursanților și tematica ce va fi urmată în acest sens. Managerul programului județean de formare pentru acordarea primului ajutor a fost desemnat medicul urgentist  Adrian Zoican, șeful Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Jude­țean. Inițiativa acestui program are la bază răspunsul cât mai eficient la accidente, situații de urgență, alte dezastre și reprezintă totodată și o abordare intersectorială pentru asigurarea sănătății populației.

   Primul ajutor de bază reprezintă efectuarea unor acțiuni salvatoare de viață pentru persoane care au suferit o accidentare, o îmbolnăvire acută, acțiuni realizate de persoane fără pregătire medicală și fără utilizarea de echipamente medicale. Primul ajutor poate fi acordat de către orice persoană care este instruită în acest sens sau fără instruire, dar la indicațiile personalului din dispeceratele de urgență, având ca scop prevenirea complicațiilor și salvarea vieții până la sosirea echipajelor de intervenție. Principalii beneficiari ai acestei instruiri sunt cadre didactice, angajați din instituțiile publice, elevi, studenți, părinți.

   În funcție de rezultatele evaluării programului care urmează să se desfășoare în 2017 și de numărul de solicitări, Consiliul Județean are în vedere prelungirea acestuia.