Fostul subsecretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației din guvernul condus de Victor Ponta, buzoianca Ionela Dobrică, este, până în acest moment, singurul candidat la funcția de președinte al organizației județene de Tineret a Partidului Social Democrat, la alegerile interne care vor avea loc, cel mai probabil, la jumătatea lunii viitoare. Ea și-a anunțat deja intenția de a obține funcția de lider al TSD Buzău, iar aseară candidatura ei a devenit oficială. Ionela Dobrică este în prezent vicepreședintele acestei organizații, a cărei președinție o deține, cu caracter interimar, prim-vicepreședintele Daniel August.
Ionela Dobrică este absolventă a Colegiului Național „B.P.Hasdeu“ și a Universității Tehnice de Construcții București. Ea este unul dintre social-democrații care și-au manifestat intenția de a fi incluși pe listele cu care PSD Buzău va participa la alegerile parlamentare din 11 decembrie, după ce a ratat, pe ultima sută de metri, nominalizarea pe un post de deputat la parlamentarele de acum patru ani.