Primăria se va implica în Proiectul „Let’s Do It, Romania!“, campanie de ecologizare organizată sâmbătă la nivel național, asigurând transportul deșeurilor colectate de pe raza municipiului în cadrul acestei acțiuni. „Scopul acțiunii de ecologizare este de a implica un număr cât mai mare de voluntari entuziaști, iubitori ai naturii, ca împreună să conștientizăm și să învățăm despre importanța protejării mediului”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
Conform sursei citate, voluntarii se pot înscrie pe site-ul proiectului, letsdoitromania.ro, sau pe listele de voluntari existente la Primărie. Întâlnirea organizatorilor și voluntarilor va avea loc sâmbătă, 24 septembrie 2016, orele 8,00, în fața Primăriei, de unde voluntarii se vor deplasa către amplasamentele propuse pentru salubrizare, respectiv zonele Simileasca, Parcul Tineretului, Parcul Marghiloman și Parcul Crâng.