Autoritățile, pe urma poluatorilor râului Călmățui / Primăriile Costești și Stâlpu, nereguli în privința colectării, transportului și depozitării apelor uzate

    Două dintre cele patru pri­mării intrate în vizorul   comi­sa­rilor de la Garda de Mediu în cazul poluării râului Călmățui au fost amendate, după ce re­prezentanții instituției mai sus menționate au găsit nere­­guli în privința colectării, transportului și depozitării apelor uzate.  Este vorba despre pri­măriile Costești și Stâlpu, unde comisarii Gărzii de Mediu au efectuat controale,  după ce în râul Călmățui a fost deversate dejecții animaliere, producându-se un adevărat dezastru ecologic. Organele de control au descoperit că cele două administrații locale nu au acte care să justifice operațiunile de încăr­care a deșeurilor din fosele septice ale populației sau de la primărie și școli, asta în condițiile în care localitățile Costești și Stâlpu nu beneficiază de canalizare. Potrivit comisarilor Gărzii de Mediu, în cele două comune, de mai bine de doi ani, deversările de ape uzate se fac necontrolat, în ciuda faptului că legislația de mediu prevede că reziduurile trebuie încărcate de la popu­lație și de la unitățile publice și duse la un depozit autorizat. Primarul comunei Costești spune că, deși nu are acoperire în acte, nu a recurs la dever­sări necontrolate, în locuri ne­autorizate. În urma neregulilor constatate, primăriile Costești și Stâlpu au fost amendate cu câte 15.000 de lei.

   Administratorii firmelor de vidanjări vor fi și ei sancțio­nați, dacă vor fi descoperiți că  practică de­ver­sări ilegale.

   De altfel, sunt voci care vorbesc despre un așa-zis sistem de drenaj construit la Spătaru pe vremea comunistă, existent în cartierul nou, la care s-ar fi racordat mai mulți proprietari de imobile care  și-au construit fose septice, și în care sunt deversate dejecțiile care ar fi putut ajunge ast­fel, mai departe, în Căl­mățui.