Audieri-maraton în dosarul „lotului Beganu“ / 26 de martori, chestionați în legătură cu retrocedarea dubioasă a peste 5.000 de ha de pădure de la Gura Teghii

   Șase dintre cei 12 inculpați din dosarul retrocedării suspecte de pădure de la Gura Teghii sunt judecați, în conti­nuare, sub control judiciar la Curtea de Apel Ploiești. Este vorba despre avocatul Mihail Cosmin Vasile, Ion Irimia de la Direcția Silvică, judecătorul suspedat de la Pătârlagele Ne­culae Toader, fostul prefect Paul Beganu, cumpărătorul de drepturi litigioase Gheorghe Ceteraș și fostul șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Vrancea (ITRSV) Alexandru Lefter. Decizia a fost luată de instanță la ultimul termen, de săptă­mâna trecută, când s-a stabilit ca luna viitoare, în data de 19, să fie audiați martorii din dosar. Este vorba despre 26 de persoane, printre care fiul fostului prefect de Buzău, Paul Beganu, fratele consilierului juridic din Prefectură care a recunoscut că peste 5.000 de hectare de pădure de la Gura Teghii au fost retrocedate în condiții dubioase, primarul comunei Gura Teghii, Gheorghe Băcneanu, și Gheorghe Paltin Sturdza, cel care l-a înregistrat pe Ceteraș în timp ce își cerea partea dintr-un teren pe care primul îl obținuse în instanță „în schimbul determi­nării funcționarilor din județul Bacău (prefect-președintele Comisiei județene de fond funciar, ITRSV, Direcția Silvică) să efectueze cât mai urgent punerea în posesie și elibe­rarea titlului de proprietate“.

   În fața instanței vor ajun­ge, tot în calitate de martori, mai mulți focșăneni, unul fiind cu­nos­cut ca apropiat al fostului șef ITRSV Alexandru Lefter, pr­o­curator din Focșani și proprie­tar al Restaurantului Eni­gma, locație care a împrumutat, de altfel, numele grupării specia­lizată în tranzacții cu păduri retrocedate în condiții la fel de suspecte ca în cazul celei de la Gura Teghii, și pe care o regă­sim într-un dosar legat de o altă retrogedare dubioasă de pădure tot pe raza comunei Gu­ra Teghii, pădure care se află în prezent în proprietatea grupului IKEA. Mărturie va mai depune și fostul șef al ITRSV Buzău, Mihail Crăciu­nescu.

   Dosarul retrocedării suspecte a celor peste 5.000 de hec­tare de pădure de pădure de pe raza comunei Gura Te­ghii se află pe masa judecătorilor de aproape un an și jumă­tate.

   În această cauză, fostul prefect de Buzău Paul Beganu a fost arestat la sfârșitul lunii noiembrie 2014, acuzat de DNA că ar fi primit un milion de euro mită pentru a-l sprijini pe afaceristul ialomițean Gheor­ghe Ceteraș să intre în posesia unui teren de peste 5.000 de hectare de pădure din comuna Gura Teghii. În acest dosar, 12 persoane au fost trimise în judecată, printre care și fostul prefect Maria Buleandră,  la data comiterii faptei șef al Serviciului Controlul Legalității, al Aplicării Actelor Normati­ve, Contencios Administrativ, Aplicarea Apostilei și Relații cu Autoritățile Locale, pentru instigare la infracțiunea continuată de abuz în serviciu.

   În fața magistraților mai apar, printre alții, un avocat buzoian, un judecător de la Pătârlagele, altul din cadrul Direcției Silvice, un inginer de la Ocolul Silvic Siriu și doi administratori de societăți comerciale.

   La un termen anterior, vân­ză­torul drepturilor de proprietate asupra terenului fores­tier de la Gura Teghii care face obiectul cauzei, Gheorghe Vlad Poenaru, judecat pentru consti­tuire a unui grup infracțio­­nal organizat și fals în înscri­suri sub semnătură pri­va­tă, a cerut ridicarea sechestrului asupra bunurilor și veniturilor, dar instanța i-a respins cere­rea.

   Potrivit procurorilor DNA, Gheorghe Poenaru, afaceristul ialomițean Gheorghe Ceteraș, inginerul silvic Eduard Gabriel Moiseanu și avocatul buzoian Mihail-Cosmin Vasile s-au înțeles, în 2010, să obțină, în condiții de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 5.134,29 hectare de teren forestier care aparținuse Societății Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră, în numele nou-înființatei SC Forestiera Ardeleana SRL, administrată de Poenaru.

   În acest scop, în perioada ianuarie-decembrie 2011, Ce­teraș i-a remis 1.000.000 de euro, în două tranșe, lui Ion  Iri­mia, angajat al Romsilva, care a pretins că are influență asupra prefectului de Buzău Paul Beganu și a altor funcțio­nari din cadrul regiei pentru a-i determina să îndeplinească și să urgenteze îndeplinirea unor acte referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.132,29 de hectare revendicat de SC Forestiera Ardeleana SRL, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, susțineau procurorii.

   Potrivit sursei citate, în același scop, în prima jumătate a anului 2011, Ceteraș i-a remis 1.000.000 de euro prefectului de Buzău Paul Beganu, în legătură cu emiterea unei adrese conținând men­țiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău în dosarele aflate pe rolul instanțelor având ca obiect suprafața respectivă de pădure, urgen­tarea punerii în posesie în condiții de ilegalitate a lui Ceteraș și eliberarea titlului de proprietate.