Răzvan Vasilescu, la Buzău, în comedia „Creditul“

   Unul dintre cei mai apreciați actori români, Răzvan Vasilescu, cunoscut pentru rolurile din filme precum „Balanța”, „Terminus paradis”, „California Dreamin” sau „Selfie” vine săptămâna viitoare la Buzău cu un spectacol nou-nouț.

   Este vorba despre producția „Creditul” de Jordi Galceran, care a avut premiera la Godot în luna iunie. Spectacolul este regizat de Mihai Constantin și îl mai are în distribuție pe Șerban Pavlu.

   „Creditul” se joacă la Buzău pe 20 septembrie, de la ora 19,00, în sala de la Consiliul Județean.

Un spectacol cu umor inteligent de calitate

    Despre subiectul piesei, organizatorii spectacolului de la Buzău precizează mai multe pe pagina de Facebook.

   Una dintre cele mai interesante legi ale sociologiei este Teorema lui Thomas: un fapt neadevărat devine adevărat prin consecințele sale. Dacă stați un pic să vă gândiți, cu siguranță ați văzut aplicată această lege socială în viața de zi cu zi. Cel mai banal exemplu vine din zona economică: dacă arunci un zvon legat de o posibilă scădere a prețului unor acțiuni, acel zvon va genera, într-un final, scăderea prețului acelor acțiuni.

   Tot în domeniul bancar ne aflăm și în cazul spectacolului „Creditul”. Un cetățean (Șerban Pavlu) se duce din bancă în bancă, în speranța că măcar una îi va acorda un credit. Nu este solvabil, nu poate aduce garanții, însă are nevoie de bani. Suma nu e mare, însă nevoia este urgentă. Așa că, la una dintre vizite, decide să încerce o metoda alternativă. Merge la directorul băncii și-i spune clar și precis că urmează s-o seducă pe nevasta acestuia. Directorul se simte jignit, îl dă afară, dar… Ce urmează după acest „dar” rămâne să descopere spectatorii, ce poate fi spus  este că se aplică întocmai Teorema lui Thomas. O chestie neade­vărată devine foarte adevă­rată prin consecințele sale.

   „Creditul” este un spectacol cu multă psihologie, ceva sociologie, câteva idei interesante despre economie, dar, cel mai important, tone de umor inteligent de foarte bună calitate. Totul, într-un ritm alert care nu-ți lasă timp să respiri. Deci, indiferent de care parte a baricadei vă aflați, înainte să cereți sau să (nu) acordați un credit, v-ar ajuta foarte mult să vedeți acest spectacol.

   Pentru rezervări și bilete la spectacol sunați la telefon: 0723.429.264.