Se anunță o toamnă lungă pentru foști și actuali politicieni buzoieni cu dosare în instanțe, fie pentru abuz în serviciu, fie pentru fapte de corupție. Trași pe linie moartă de dosarele de corupție care i-au trimis în fața judecătorilor, începând din această lună ei trebuie să se împartă între instanțele unde se judecă cauzele lor ori fac „AMR-ul“ zilelor de libertate.
Fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, va merge pe 14 septembrie în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București, unde se judecă apelul la sentința pe fond de condamnare la cinci ani și două luni de închisoare pentru luare de mită. Judecătorii acestei instanțe au decis ca Bîgiu să fie judecat, în continuare, sub control judiciar.
Pe 29 septembrie, Cristinel Bîgiu va merge la Tribunalul București unde este judecat pentru trafic de influență împreună cu fostul șef al Regiei Autonome – Patrimoniul Protocolului de Stat Gabriel Surdu, într-un dosar de cumpărare de influență, după ce acesta din urmă ar fi dat mită prin intermediul unui apropiat pentru obținerea unui contract de lucrări de la Primăria Ghergheasa. La următorul termen urmează să fie audiați încă trei martori din rechizitoriu.
Marți, însă, Cristinel Bîgiu a avut termen în dosarul „mită la ministrul de Interne“. Bîgiu a stat liniștit pe timpul vacanței judecă-torești, când a mers la Înalta Curte de Casație și Justiție doar omul de afaceri Gheorghe Doloiu, în cazul căruia s-a dispus controlul judiciar, acesta fiind singurul inculpat din cauză aflat sub puterea unei măsuri preventive. Dosarul a primit un nou termen, pe 4 octombrie.
Fostul primar al Buzăului, Constantin Boșcodeală, judecat pentru abuz în serviciu în legătură cu un teren al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură, va merge din nou la Tribunalul Dâmbovița spre sfârșitul lunii septembrie, în data de 26. Instanța a decis amânare în proces pentru efectuarea expertizei imobiliare, cadastrale și agronomice.
Pe 15 septembrie este programat un nou termen în dosarul în care foștii prefecți Paul Beganu și Maria Buleandră sunt judecați, împreună cu alți zece inculpați, în dosarul ce vizează retrocedarea dubioasă a peste 5.000 de hectare de pădure de la Gura Teghii. Atunci vor fi audiați martorii cu identitate protejată în dosar. Între timp, judecătorii au decis ca Paul Beganu, Mihail Cosmin Vasile, Ion Irimia, Neculae Toader, Paul Beganu, Gheorghe Ceteraș, Alexandru Lefter să fie judecați, în continuare, sub control judiciar.
Deputatul Titi Holban va merge și el pe 12 septembrie la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde începe judecarea apelului declarat la condamnarea pe fond în dosarul de trafic de influență. Acesta a fost condamnat în luna martie la 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani. Direcția Națională Anticorupție a făcut apel la sentință, iar Holban a atacat și el decizia.
Odată cu începerea activității la instanțe, fostul președinte al Consililului Județean Victor Mocanu, condamnat pe fond la Înalta Curte de Casație și Justiție în „dosarul Maternitatea“, așteaptă să se stabilească un termen pentru judecarea apelului. Toți inculpații, dar și Direcția Națională Anticorupție, au atacat sentințele pe fond.