De peste 15 de ani, de când televiziunile de știri au reușit să deturneze telespectatorul român din fața PRO TV-ului ca sursă unică de divertisment, politicianul român a reușit să construiască din „dezbaterea“ politică o filosofie de circ și tragi-comedie pe care o întreține relativ ușor, din poignet, cu teme complet false și artificial create, dar foarte simple și accesibile tuturor.
Atenția cetățeanului este mutată de pe problemele fundamentale ale societății spre jurnalul cotidian din partide și din Parlament: cine cu cine face afaceri, cine s-a întâlnit aseară pe ascuns cu adversarul, care secretar de stat își sapă ministrul sau care președinte de județ vrea să devină președinte de regiune în partid. Cu puțin efort din partea televiziunilor pur comerciale (teoretic de știri) cetățeanul este ținut captiv și ajunge uneori să trăiască poveștile de la televizor cu sufletul la gură, ca și cum ar urmări o telenovelă sud-americană.
Notorietatea și imaginea politică se construiesc doar în paradigma asta, politicienii se bat să ajungă comentatori de cancanuri politice, moderatorii nu se mai preocupă de pregătirea unor dezbateri reale și, în final, ajungem să nu mai știm cum să tratăm un subiect important pentru România, fie că e de politică internă sau externă, pentru că nimănui nu-i mai pasă.
Cioloș, off-side la politicienii și presa ostilă
Schimbarea fundamentală de comunicare a premierului Cioloș a lăsat în off-side atât politicienii în opoziție cu el cât și presa ostilă, pentru că nu mai oferă banalele teme zilnice cu care ne-au obișnuit foștii premieri. Iar atunci când vorbește, lansează nu mesaje pentru adversari, ci subiecte pentru țară, care, în mod normal ar trebui să genereze dezbateri publice nu doar la televizor, ci în toată societatea. Prin această atitudine, pe de-o parte își ferește numele de asocierea cu mocirla obișnuită, dar pe de altă parte reușește să își mențină o cotă de încredere semnificativă prin faptul că transmite cetățeanului sentimentul că el chiar muncește la Palatul Victoria.
Ultimele săptămâni de vacanță au fost un chin pentru presă, pentru că, majoritatea politicienilor fiind în vacanță, nu prea a mai avut cine să lanseze obișnuitele cancanuri care să fie disecate în talk-showurile de seara. Victor Ponta, Sebastian Ghiță sau Călin Popescu Tăriceanu, ca animale politice abile, au speculat la maximum această perioadă lansându-și fiecare teme care mai de care mai absurde și penibile. De la comentarii despre tatăl președintelui Iohannis până la atacuri jenante la John Kerry (!), măscăricii Parlamentului au făcut ce au știut ei mai bine: au generat teme de dezbateri pentru platourile populate cu vrăjitoare și numerologi, în așa fel încât nimeni să nu aibă timp să își pună întrebări fundamentale pentru toamna aceasta: cum văd doi foști prim-miniștri viitorul României în următorii 10-15 ani și, cel mai important, de ce nu au fost în stare să lase nimic în urmă în câte patru ani de „domnie“?
Cu un Traian Băsescu venit pe turnantă, campania electorală din toamnă se prefigurează a fi una identică cu toate celelalte opt-nouă campanii de după Revoluție. Din strategia de comunicare a premierului Cioloș – care, după zece luni de mandat, pare câștigătoare -, doar PNL pare să fi înțeles că românii din 2016 nu mai sunt aceeași cu cei din 2000 și că după zece ani de Uniune Europeană și de muncit în diaspora, oamenii încep să înțeleagă că, dincolo de alcovul BPN-urilor, a venit momentul să se uite după acei oameni de stat care vorbesc articulat despre obiectul muncii-guvernare și au decența de a se abține de la bârfa de cafenea aruncată între două semințe și o țigară.
Faptul că, în ultima perioadă, liberalii au început să se dezică tacit de această horă a „geniilor penale“ va putea fi cartea câștigătoare în ipoteza coagulării în jurul PNL a electoratului pretențios, inteligent și atent nu doar la televizorul din fața canapelei, ci și la mediul din jurul casei.
Politicianul român este prea pervertit de istoria recentă
Mulți au putut să conceapă asocierea dintre Klaus Iohannis, Dacian Cioloș și PNL doar în logica ultimului sfert de secol: Iohannis dă cu pumnul în masa de la Victoria, Cioloș execută și nu comentează, după care Iohannis se mută în Modrogan și coordonează campania partidului, face listele electorale și pune primari. Mai mult, „analistul“ de la televizor spune că între Iohannis și Ponta nu e nicio diferență: Iohannis cu PNL-iștii, Ponta cu PSD-iștii. Politicianul român este prea pervertit de istoria recentă pentru a-și imagina o altă poză.
Klaus Iohannis are o cotă foarte mare de încredere după doi ani de mandat, tocmai pentru acest alt mod de a face politică: tăcut, decent, dar cu fermitate și substanță. Dacian Cioloș are, după zece luni de mandat, o cotă foarte mare de încredere, în ciuda tuturor piedicilor și obstacolelor generate de opozanții săi pentru că se ține departe de mocirla clasică. PNL are șansa, dacă va continua pe același drum, să creeze natural și firesc această asociere cu „un alt mod de a face politică“. Dacă PNL și liderii săi vor continua să ignore zgomotul de fond pe care veteranii Ponta, Tăriceanu și asociații îl vor face – pentru că asta e tot ce știu ei să facă – și dacă liberalii vor veni cu teme majore pentru România pentru următorii 20 de ani, teme și mesaje despre poziționarea țării în Uniunea Europeană și în regiune, o asumare a reconstrucției sistemului de sănătate, soluții pentru educația românilor ca punct zero al viitorului, liberalii nu doar că vor capitaliza acel electorat sătul și plictisit de politică, dar în timp vor impune parteneriatul natural Iohannis-Cioloș-PNL și vor putea redefini filosofia politică modernă din România.
„Premierul desemnat“, o temă falsă
Însuși faptul că liberalii evită să cadă în capcana PSD de a plimba obligatoriu un candidat de premier prin campanie ca pe un urs la circ, arată un alt mod de a face politică. Această „modă“, lansată prin anii 2000 de către Adrian Năstase, a dus de multe ori la probleme de care nimeni nu avea nevoie. În mai multe rânduri, premierul „promis“ nu a fost și cel acceptat de către partid după alegeri sau, din cauza unui candidat anume, coaliții de guvernare nu au putut fi construite. Varianta în care discuțiile despre premier și coaliții sunt amânate pentru după ziua de 11 decembrie este cea mai înțeleaptă întrucât, spre exemplu în cazul PNL, o majoritate creată sub Dacian Cioloș ar putea reuni fără probleme atât UDMR cât și USR pentru următorii patru ani. Dar reunirea partidelor într-o coaliție depinde în primul rând de ziua votului, când toată lumea trebuie să se lupte pentru maximizarea scorului și a numărului de parlamentari. O servire „pe tavă“ a premierului liberal poate avea și efectul invers, al demobilizării membrilor de partid care ar răsufla ușurați simțind că victoria este deja obținută, iar coaliția deja construită.
Tema „premierului desemnat“ este o altă temă falsă care însă, în logica obișnuită, mai acoperă câteva zile de dezbateri „comerciale“ și mai deturnează puțin atenția electoratului de la lipsa de substanță a foștilor premieri sau președinți nemuritori.
Preluare www.stiripesurse.ro.