Târg de Sănătate organizat de Crucea Roșie Buzău în Parcul din zona Bisericii ,,Sfinții Îngeri“

   Crucea Roșie Buzău a organizat miercuri, în Parcul din, zona Bisericii ,,Sfinții Îngeri“, un „Târg de sănătate“. Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 10,00-14,00 și au constat în măsurarea glicemiei, măsurarea tensiunii arteriale, distribuirea de materiale informative privind încurajarea donării de sânge, utilitatea și necesitatea unui Planing familial de autoprotecție în caz de dezastre – prezentare a trusei pentru siguranță familiei-, demonstrații de acordare a primului ajutor în diferite situa­ții.

   „Prin astfel de activități, Crucea Roșie Buzău dorește să informeze cetățenii asupra necesității cunoașterii măsurilor pe care trebuie să le ia atât în cazul producerii unor evenimente ale vieții cotidiene, cât, mai ales, în cazul producerii unor calamități sau dezastre“, spun reprezentanții filialei de Cruce Roșie Buzău.