În articolul de astăzi doresc să faceți cunoștință cu o scriitoare importantă a literaturii române și dragă inimii mele, deoarece vine din acel spațiu mirific atât de strălucit redat posterității de Panait Istrati, Fănuș Neagu, Mihu Dragomir, Mihail Sebastian ș.a., adică inegalabilul oraș Brăila și celebra ei baltă, încărcate deopotrivă de legende și de povești adevărate. Este vorba de poeta, jurnalista și traducătoarea Victoria Milescu, ce s-a născut la data de 18 decembrie 1952.
A absolvit cursurile Facultății de Filologie a Universității București, fiind licențiată în limbile română și engleză. De la absolvire, lucrează în București, stabilindu-se definitiv în Cetatea lui Bucur. A debutat în anul 1978 în revista „Luceafărul“, cu un grupaj de versuri. Până în prezent, a publicat aproape 30 de volume de poezie, traduceri și literatură pentru copii. Este o prezență deosebit de activă în paginile celor mai prestigioase reviste literare din țară. Ne-am cunoscut în urmă cu vreo zece ani la cenaclul „Literatorul“, ce se desfășura la Biblioteca Metropolitană din București, fostă Sadoveanu, cenaclu condus de poetul Mircea Micu. De atunci ne-am revăzut de nenumărate ori, întotdeauna cu mare plăcere.
Am afirmat că este o scriitoare importantă a literaturii române, mărturii ale acestei afirmații fiind numeroasele premii naționale și internaționale ce i-au încununat opera, precum și faptul că numeroase personalități au scris elogios despre creația sa. Dintre ei țin neapărat să-i amintesc pe Romul Munteanu, Horia Gârbea, Octavian Soviany, Lucian Chișu, Aureliu Goci, Geo Vasile, Gabriel Dimisianu, precum și pe buzoienii Gheorghe Istrate, Ion Roșioru, Valeria Manta Tăicuțu, Radu Voinescu, Vasile Ghinea, Mioara Bahna și subsemnatul. Mai este demn de amintit faptul că Victoria Milescu este inclusă în antologii de poezie, în dicționare și cărți de critică literară. Sper ca aceste câteva poeme ce mi-au fost încredințate de autoare pentru cititorii ziarului „Opinia” să vă convingă că literatura română nu a murit, ci numai cititorii au luat o mult prea mare vacanță. Eu sper ca această vacanță să se termine cât mai curând.
Cerșetorul din colț
Cerșetorul din colț
sprijină de genunchi un carton
pe care citești scrijelite
versurile poemului tău
ținut secret, azi în văzul tuturor
împroșcat de noroiul autobuzelor
murdărit de câini
poemul prin care cerșetorul înduioșează trecătorii
devine cu timpul ilizibil
sub copacul cu baloane colorate în loc de frunze
unii se opresc să-și aprindă o țigară
alții își trag fermoarul
mulți abia merg sub povara pachetelor, grijilor
în urma unora se aude câteodată
clinchetul unui bănuț
căzând în gura neagră, știrbă a zilei.
Omul cu ochelari negri
Omul care nu dă doi bani pe tine
nu te privește în ochi
relaxat în fotoliu
comandă whisky, cafea, țigări fine
dar nu te privește în ochi
răspunde la telefon
ascultă, notează
dar nu te privește în ochi
îi explici încordat amănuntele
planului de redresare
a suferinței, timpul pierdut cu găselnița
ce va lăsa fără somn concurența
plusezi, inventezi, inventariezi
scapi sub masă pixul, carnetul, capul
iar ghemul stomacului se rostogolește
sub scaunul
celui ce se uită distrat în altă parte
la plecare
își ridică pe frunte ochelarii negri
de sub care ies pentru o clipă
două cârtițe cu boturi umede
cât au săpat să iasă la lumină
iar acum privesc ușor dezorientate…
Musafir fără viitor
Încerci să fii vesel, simpatic
la masa celor bogați, dar spre final
spargi cel mai frumos pahar de cristal
încerci să-l ajuți
pe cel prăbușit, beat mort, pe trotuar
dar el îți refuză mâna întinsă
te desfide: i-ai răpit clipa lui de curaj
încerci să repari ceasornicul stricat
din casa mătușei bogate, pe moarte
dar timpul sare din resort
îți dă un pumn în nas
hei, vezi-ți de ale tale
încerci să fii politicos, generos, amabil,
agreabil, curtenitor, seducător
prin lumea ce se învârte odată cu tine
dar la ultimul vals calci pe trena gazdei
descoperindu-i trupul mumificat
rămâi cu peruca de paie în mână
iar la plecare nimerești altă ușă
ușa camerei cu fantome
și toți îngheață…
Ab ovo
Ce povară i-a dat Dumnezeu
să poarte un copil rău
biata femeie mică
printre oamenii buni, curați
ei trec pe lângă ea fără să o vadă
stă neclintită ca o piatră
menită să tacă
spre a nu fi jefuită…
biata femeie mică
și ea are vise
mai mari decât toți giganții
pe care-i naște cu hohot surd
câte unul la fiecare sfârșit de lume…
Poziție de forță
Vezi, ripostez bine
la invidie, la prostie
parez cu abilitate
loviturile sub centură
dar în caz de bucurie
mă pierd
bucuria îmi face rău
și o înec în lacrimi
nimeni nu le observă
pentru că nimănui nu îi pasă
nimănui nu îi este milă
de un om fericit…
Altcineva
Mereu altcineva
ia ultima bucată de carne din galantar
mereu altcineva ia premiul cel mare
mereu altcineva rade tot și rămâi
doar ,,o pată de sânge’’
care nu vorbește, nu țipă, nu aleargă
pentru că oricum, altcineva
prinde din zbor moneda de aur –
plata luntrașului
spre cea mai bună lume din toate…