Cu cine se războiește judecătorul Irimia după ce ce a fost exclus de CSM din magistratură?

   Exclus din breaslă de Consiliul  Superior al Magistraturii, prin decizia Secției pentru judecători în materie disciplinară, judecătorul sindic Eugen Irimia, de la Tribunalul Buzău, a dat în judecată Inspecția Judiciară care a efectuat ­cer­cetarea disciplinară  în cazul său și care a concluzionat că acesta se face responsabil de publicarea în „Atac de Buzău“ a unor articole denigratoare la adresa unei judecătoare din cadrul aceleiași instanțe.

   Dosarul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cauza se află în procedură de filtru și urmează să se stabilească un prim termen de judecată.

   Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în ședința din 19 mai, acțiunea Inspecției Judiciare formulată împotriva judecătorului buzoian și a dispus excluderea lui din magistratură. „În temeiul prevederilor art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Secția a aplicat domnului judecător Irimia Eugen sancțiunea constând în «excluderea din magistratură>» pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de 99 lit. a) și i) din același act normativ – «manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu« și «nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa» …“, se precizează în soluția Secției pentru Judecători din cadrul CSM în materie disciplinară.

   La sfârșitul lunii iulie, a fost publicată decizia motivată a CSM, iar documentul scoate la iveală aspecte halucinante din ancheta care a condus la excluderea din magistratură a judecătorului buzoian Eugen Irimia, magistrat la Secția Contencios-Administrativ și Fiscal a Tribunalului Buzău, măsură, fără precedent în ultimele două decenii.

   Documentul, care se întinde pe mai bine de 50 de pagini, explică, în amănunt, cum magistratul, împreună cu iubita sa, avocat, dar și cu un om de afa­ceri, au făcut demersuri și au plătit publicarea unor materiale denigratoare la adresa jude­cătoarei care conducea secția în care Irimia activa și a cărei funcție o viza. CSM i-a respins însă candidatura, iar de atunci a fost pus în practică un plan de răzbunare.

Momentul declanșării răzbunării

   Deși, în 2014, cărțile păreau făcute la nivelul Tribunalului Buzău, Irimia, având sprijinul Colegiului de conducere a instanței, hotărârea în acest sens fiind însoțită de rapoarte favorabile ale președintelui, decizia a fost contestată de președintele Secției Comerciale de atunci, Mariana Coțofană, iar președintele Curții de Apel Ploiești a dat aviz negativ pro­punerii, solicitând refacerea procedurii „în condiții de deplină legalitate și reală transparență“. Solicitarea a fost respinsă însă de președintele Tribunalului Buzău, astfel că președintele Curții de Apel Ploiești a avizat negativ propunerea șefului instanței buzoiene privind numirea lui Irimia în funcția de șef al Secției a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Astfel că, la data de 3 iulie 2014, CSM, secția pentru judecători a dispus respingerea propunerii înaintată de conducerea Tribunalului Buzău.

   Astfel, „demersurile jude­cătoarei Coțofană de a contesta modalitatea de formulare a propunerii pentru ocuparea funcției de conducere a Secției Comerciale, finalizate cu ­res­pingerea candidaturii judecă­torului Eugen Irimia, au fost de natură a genera sentimente de nemulțumire din partea acestuia“, se precizează în hotărârea Secției pentru Judecători în materie disciplinară a CSM. Înscrierea în această cursă a lui Irimia a fost interpretată de Ma­riana Coțofană ca o acțiune declanșată împotriva sa, acțiune sprijinită de un grup din care făcea parte și fostul președinte al Tribunalului Buzău, Constantin Florescu, aflat în funcție la acea vreme. Acesta a fost momentul în care a izbucnit conflictul.

   Astfel că, pe 23 iunie, în timp ce procedura de numire a lui Irimia la șefia secției în cauză era în derulare, în ziarul „Atac de Buzău“ este publicat un prim articol cu caracter defăimător la adresa judecătoarei Coțofană. Câteva zile mai târziu, în paginile aceleiași publicații  era  publicat un drept la replică al magistraților buzoieni, în care era apărată reputația șefei secției Comerciale.

   După respingerea candidaturii lui Irimia au fost publicate alte trei articole denigratoare la adresa judecătoarei Coțofană, cu informații din dosarele aflate pe rolul Tribunalului, ce ­fu­seseră repartizate acesteia, cât și cu referiri la faptul că „vechiul a învins“.

   Ulterior articolele în cauză au fost retrase de pe site-ul publicației.

   Printr-o adresă trimisă pu­blicației de către judecătoarea  Mariana Coțofană, reprezentanții Atac de Buzău au devoalat identitatea persoanelor care furnizaseră informațiile cu caracter denigrator la adresa sa – un grup format din „judecătorul X, o «avocată cu care am înțeles că trăiește», unul M2 «de la M.»  și un «băiat înalt, frumușel, îmbrăcat bine, care are un BMW ultimul tip», numele celui din urmă nu a fost pomenit vreun moment. M5 a afirmat că publicarea articolelor a fost plătită; a spus clar că materialele nu le-a aparținut, le-au fost date pur și simplu și plătite de către persoanele indicate anterior“, a precizat, potrivit hotărârii CSM, unul dintre martorii în cauză.

   În toamna lui 2014, în timpul unui control al Inspecției Judiciare, fostul președinte al Secției Comerciale, judecătorul Mariana Coțofană s-ar fi plâns echipei de control de conduita colegului său, magistratul Eugen Irimia, dar ar fi refuzat să depună o plângere. Totuși, reprezentanții Inspecției Judiciare s-au sesizat din oficiu și au declanșat cercetarea disciplinară.

A judecat dosare în care trebuia să se abțină  

   Ancheta a mai arătat și fa­ptul că judecătorul Eugen Iri­mia s-ar fi pronunțat în dosare în care în sală, ca apărător, ar fi intrat o avocată care era iubita magistratului, iar clientul acesteia era un om de afaceri apropiat magistratului.

   În cursul cercetării disciplinare, au fost identificate nu mai puțin de șapte dosare în care Irimia nu s-a abținut, deși trebuia să facă acest lucru, deoarece administratorul societății care făcea obiectul cauzelor îi era prieten, pe de o parte, iar pe de alta a acționat împreună cu acesta în contactarea publicației Atac de Buzău. De asemenea, au fost identificate dosare care i-au fost repartizate completului din care făcea parte Irimia, iar ­avo­cat era iubita sa. De altfel, în hotărârea CSM, se menționează că cei doi au avut o relație apropiată în perioada 2012-2014, fiind plecați împreună în concedii în țară și în străinătate, fiind văzuți împreună inclusiv la petreceri private organizate de către fostul președinte al Tribunalului Buzău.

   „Domnul judecător X, împreună cu doamna avocat M3 și domnul M2, au predat către redactorii din cadrul săptămâ­nalului «Atac de Buzău» materiale care au condus la publicarea unor articole defăimă­toare, denigratoare la adresa doamnei judecător Y (n.r., judecător Mariana Coțo­fană, președinte Secția Comercială din Tribunalul Buzău), din cadrul aceleiași instanțe. De asemenea, s-a mai reținut că, deși a fost implicat într-o relație sentimentală notorie cu doamna avocat M3 (n.r., avocata Alexandra Nistor, prietena judecătorului Irimia), …  totuși, domnul judecător X (n.r., judecător Eugen Irimia)  a soluționat mai multe dosare în care aceasta avea calitate de reprezentant al părților, acceptând eventualitatea afectării aparenței de imparțialitate, precum și a încrederii cetățenilor în actul de justiție și a soluționat dosare în care una dintre părți era M2, persoană cu care s-a afișat public, prezentându-se împreună cu aceasta la sediul unei redacții pentru a pune la adresa ziariștilor informații de­nigratoare la adresa altui coleg”, arată motivarea C.S.M. 

   Avocata și omul de afaceri apar și în contextul comandării articolelor defăimătoare la adresa judecătoarei Mariana Coțofană. Eugen Irimia ar fi mers însoțit de avocată și de omul de afaceri la sediul săptămânalului Atac de Buzău și ar fi pus la dispoziția redactorilor materialele de presă.  

   „Din adresa de răspuns din data de 31.10.2014 a conducerii redacției cotidianului «Atac de Buzău», rezultă că redacția pu­blicației a fost solicitată de un grup de persoane în vederea publicării unor articole denigratoare la adresa dnei judecător Y (n.r., judecător Ma­riana Coțofană, președinte Secția Comercială din Tribunalul Buzău). Conducerea ziarului a mai comunicat că, printre persoanele solicitante, s-a aflat și dl judecător X (nr, judecător Eugen Irimia), care, împreună cu dna avocat M3 (n.r., avocata Alexandra Nistor, prietena judecătorului Irimia) și numitul M2 (om de afaceri) s-au prezentat de mai multe ori la redacția cotidianului Atac de Buzău, domnul judecător și dna avocat manifestîndu-și disponibilitatea de a pune la dispoziția publicației articole întocmite, care ulterior au și fost predate la redacție de către dna avocat M3 și de către domnul M2”, mai precizează C.S.M. 

   Pentru apariția materialelor respective s-ar fi plătit anumite sume, după cum declară reprezentanții publicației: „M5 (n.r., Florin Paraschivescu, director «Atac de Buzău») a afirmat că publicarea articolelor a fost plătită. A spus foarte clar că materialele nu le-au aparținut, le-au fost date pur și simplu și plătite de către persoanele indicate anterior”, se precizează în motivarea Consiliului Suprem al Magistraturii.

Declarații schimbate pentru un drum la mare plătit de Irimia și pentru mai multe sticle cu vin

   La sfârșitul lui 2014, ins­pectorul șef al Inspecției Judiciare a cerut un control la Curtea de Apel Ploiești și la instanțele arondate, având ca obiect verificarea modului de îndeplinire a atribuțiilor de către judecătorii cu funcții de conducere. La începutul lui 2015, în timpul verificărilor efectuate la Tribunalul Buzău, președinta Secției a II-a ar fi semnalat echipei de inspectori o situație legată de conduita judecătorului Irimia și a pus la dispoziție mai multe înscrisuri, precizând, potrivit hotărârii CSM, că nu dorește să depună plângere  ori sesizare.

   Potrivit unor surse, erau atașate copii de pe publicația ­res­pectivă, print-screen-uri de pe site-ul aceleiași publicații, dar și filmulețe în care apărea judecătorul Eugen Irimia la o sindrofie organizată de aceeași publicație înconjurat de personaje care n-ar fi trebuit să se afle în preajma unui magistrat de talia celui mai sus.

   În urma analizării documentelor, Inspecția Judiciară s-ar fi sesizat din oficiu și a demarat cercetarea disciplinară în cazul judecătorului Irimia. În timpul audierii de către un inspector al Inspecției Judiciare, reprezentanții publicației ,,Atac de Buzău“, respectiv directorul general al trustului ,,Atac la Persoană“ și directorul de ediție, au confirmat întâlnirea cu Irimia, iubita acestuia avocată și cu o altă persoană, om de afaceri, însă ulterior, pe 25 noiembrie 2015, și-au schimbat declarațiile în fața Secției pentru judecători în materie disciplinară. Potrivit informațiilor din hotărârea CSM de excludere din magistratură a lui Irimia, aceștia, martori în cauză, ar fi fost „convinși“ de Irimia cu bani, li s-ar fi plătit benzina pentru un drum la mare și li  s-ar fi oferit sticle cu vin, precizând în fața secției pentru judecători a CSM că l-ar fi confundat pe Irimia cu șoferul omului de afaceri.

   La scurt timp, fiind în atenția oamenilor legii într-un dosar de șantaj, cei doi au revenit asupra declarațiilor și au recunoscut că tot ceea ce au spus în fața Inspecției Judiciare este adevărat.

   Judecătorul Irimia a negat însă prezența la redacția publicației ,,Atac de Buzău“. Mai mult, se arată în hotărârea CSM, anticipând implicațiile legale asupra statutului său, magistratul i-ar fi chemat acasă pe reprezentanții ,,Atac de Buzău“ și a înregistrat discuțiile cu aceștia, conducând dialogul pentru a dovedi că aceștia mint și arătându-le doar să spună adevărul.

  După decizia privind excluderea din magistratură, judecătorul Eugen Irimia nu a mai intrat în sala de ședințe.