Crucea Roșie Buzău, sprijin pentru 50 de familii nevoiașe din Chiojdu

   Ieri, voluntarii Crucii Roșii Buzău au ajuns în comuna Chiojdu, pentru a oferi sprijin mai multor familii nevoiașe. Acțiunea face parte din cadrul proiectului „Împreună pentru umanitate”, pe care această organizație umanitară îl derulează cu sprijinul Consiliului județean Buzău.

   Astfel, 50 de familii din Chiojdu, aflate în  risc de excluziune socială, identificate prin intermediul anchetelor sociale ale primăriei din localitate, au primit de la voluntarii Crucii Roșii pachete cu alimente de primă necesitate cu care și-au aprovizionat cămara.

   În cadrul aceluiași proiect, Crucea Roșie Buzău a derulat în cursul lunii trecute acțiuni similare în comuna Siriu, unde alte 25 de familii nevoiașe au primit pachete cu alimente greu perisabile, dar și produse igienico-sanitare și baxuri cu scutece pentru persoane cu handicap.

   De asemenea, în luna iulie, reprezentanții Crucii Roșii Buzău au ajuns și în comuna Glodeanu-Siliștea, la 25 de familii, cărora li s-a oferit pachete cu alimente de primă necesitate.