Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani din Chiojdu, puși pe distracție și cu aburii alcoolului dându-le curaj, au urcat într-un autoturism al unuia dintre ei și au plecat într-o plimbare care putea să le fie fatală.
Neținând cont de faptul că a băut, proprietarul mașinii, în vârstă de 24 de ani, posesor de permis de conducere, a urcat la volan, cu o concentrație alcoolică de 0,56 mg/l în aerul expirat și a ajuns până în localitatea Siriu, unde a cedat locul de șofer unui amic aflat în mașină, de aceeași vârstă cu el. Și acesta era băut, dar nu a refuzat preluarea volanului, în condițiile în care nu avea nici măcar permis de conducere.
Alcoolul și lipsa experienței la volan și-au arătat imediat efectul, tânărul pierzând controlul direcției de deplasare. A pătruns astfel pe sensul opus de mers, apoi pe acostament, unde s-a izbit de o denivelare de pământ și pietre, moment în care mașina s-a răsturnat.
Toți cei patru tineri din autoturism au fost accidentați ușor. La testarea alcoolscopică efectuată de polițiști, tânărul de 24 de ani care a produs accidentul avea o concentrație alcoolică de 0,69 mg/l în aerul expirat. „Aventura“ celor patru s-a încheiat cu întocmirea unui dosar penal pe numele celui care conducea mașina băut și fără permis.
Acesta a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și urmează să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței de judecată în vederea arestării preventive.