Vărul primarului de la Murgești, doar 4 ani și 8 luni de închisoare pentru că a lovit intenționat cu mașina un cioban care-i încălcase proprietatea

  • Sentința, dictată la Tribunalul Buzău

   Șase luni! Atât le-a trebuit judecătorilor de la Tribunalul Buzău să-i dea sentința vărului primarului de la Murgești, care, în luna noiembrie a anului trecut, a călcat cu mașina intenționat un cioban care intrat cu turma de oi pe pășunea pe care o deținea în arendă împreună cu tatăl său, consilier local PSD la acel moment.   

   După jumătate de an de judecată, magistrații au decis că Florinel Cojocaru merită 4 ani și 8 luni de închisoare, din care s-au scurs deja nouă luni, reprezentând perioada în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv și în arest la domiciliu, și că trebuie să plătească peste un miliard lei vechi drept daune civile și morale familiei celui omorât.

   „În baza art. 188 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală nr. art. 75 alin.2 lit. b Cod penal condamnă pe inculpatul Cojocaru Florinel Fănel la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare pentru infracțiunea de omor. În baza art. 66 alin.1 lit. a, b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorităților de stat, pe o perioadă de 2 ani calculată după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Conform art. 65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a,b Cod penal de la rămânerea definitivă a sentinței si până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 399 Cod procedură penală si art. 72 Cod penal , menține măsura arestării preventive a inculpatului și deduce din pedeapsă reținerea si arestul preventiv începând cu 09.11.2015 la zi. Conform art. 112 alin.1 lit. b si art. 112 alin.3 Cod penal confiscă de la inculpat suma de 2.200 Euro, contravaloarea autovehiculului Mitsubishi L.200, proprietatea lui Cojocaru Ion. Obligă pe inculpat la plata următoarelor despăgubiri civile: – către Anăstase Tatiana Victorița 30.000 lei despăgubiri materiale si 30.000 lei daune morale ; – către Anăstase Costel Cătălin – 2.000 lei despăgubiri materiale si 28.000 lei daune morale; – către Anăstase Mariana – 2.000 lei despăgubiri materiale si 30.000 lei daune morale; – către Mănescu Daniela – 2.500 lei despăgubiri materiale si 30.000 lei daune morale ; – către Anăstase Ioana – 2.500 lei despăgubiri materiale si 40.000 lei daune morale . Obligă pe inculpat la plata către partea civilă Anăstase Ioana a unei prestații periodice lunare in cuantum de 250 lei. În baza art. 7 alin. 1 lit,. b din Legea nr. 76/2008, după rămânerea definitivă a sentinței urmează să se prevaleze probe biologice de la inculpatul in vederea introducerii profilului genetic in S.N.D.G.J. Obligă pe inculpat la plata către partea civilă Anăstase Costel Cătălin a sumei de 64.000 lei cheltuieli de judecată. Obligă pe inculpat la 2.300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 2.000 lei in faza de urmărire penală“, se precizează în sentința pe scurt.

   Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nu sunt de acord cu sentința pronunțată de judecători și au făcut apel, la fel și Florinel Cojocaru, dar și părțile civile. 

   Pe 9 noiembrie 2015, în urma unui conflict spontan, Florinel Fănel Cojocaru a lovit intenționat cu mașina un cioban, provocând moartea acestuia. Fapta a fost anunțată la 112 chiar de către autorul omorului, fiu de consilier local și văr cu primarul din Murgești, localitatea pe raza căreia s-a produs tragedia. Conflictul a izbucnit pe o pășune de pe raza comunei Murgești, pe care Cojocaru o deținea împreună cu tatăl său în arendă.  Supărat pe oieri că au adus oile pe terenul său, așa cum au făcut-o de mai multe ori, tânărul arendaș s-a apropiat de ei ca să le atragă atenția. Discuția a degenerat rapid, iar la un moment dat unul dintre cei doi ciobani puși pe scandal ar fi asmuțit câinii asupra tânărului venit să îi izgonească, provocându-i răni destul de serioase. Enervat foarte tare, mai ales după ce i-a fost spart parbrizul mașinii, Florinel Cojocaru s-a urcat la volan, și într-un moment de furie oarbă, a intrat cu mașina în primul cioban pe care l-a întâlnit în calea sa. Sub roțile mașinii a nimerit Vasile Anăstase, un bărbat de 60 de ani, care a murit pe loc în urma impactului. Speriat de cele întâmplate, Florinel Cojocaru a pus mâna pe telefon și s-a autodenunțat. La anchetă s-a aflat că în autoturism se mai aflau încă două persoane în momentul incidentului, inclusiv tatăl șoferului, consilierul local PSD Ion Cojocaru. Toți trei au decis să urce în portbagaj trupul zdrobit al bărbatului, apoi au coborât în sat. Abia după aceea au anunțat autoritățile, medicul de la Ambulanță nemaiavând altceva de făcut decât să constate decesul bărbatului de 60 de ani. Tatăl celui acuzat de omor, consilier local din partea PSD și unchiul primarului, și-a dat demisia din forul administrativ.

   Pedeapsa pentru fapta comisă de Florinel Cojocaru este între 15 și 25 de ani de închisoare, însă judecătorii au decis să-l condamne la 4 ani și opt luni.

   Sențința nu este definitivă, iar apelurile vor fi judecate la Curtea de Apel Ploiești.

   Tot la sfârșitul anului trecut, patronul firmei NanoNet, Denis Toader, fratele fostului consilier municipal  PSD Florin Toader, într-un acces de furie, a lovit cu mașina personală un muncitor de la Electrica. Spre norocul lui, victima a scăpat cu viață, dar Denis Toader este judecat acum pentru tentativă de omor.