30 de autobuze aparținând societății comericale cu capital integral al municipalității „Trans Bus“ SA, 64 microbuze și minibuze – dintre care 56 cu contract de delegare a gestiunii și opt cu contract încheiat pe o perioadă de șase luni – aparținând unui număr de 24 de operatori, precum și 500 de autoturisme care funcționează în regim de taxi, acesta este „parcul auto“ care deservește transportul de călători în municipiul Buzău. De asemenea, angajații societăților comerciale Avicola, Allison Hayes, Agrana România, New Tex Company și Boromir beneficiază de serviciile unor curse speciale, care circulă în baza a nouă licențe de traseu eliberate de municipalitate pentru trei operatori de transport.
Viceprimarul Andrei Neder a răspuns, prin datele de mai sus, solicitării consilierului local independent Constantin Ionescu, care a ținut să afle situația concretă a transportului în comun și a activității de taximetrie din municipiul Buzău, precum și strategia și viziunea noului executiv al Primăriei în legătură cu transportul public de călători. „Elementele de bază ale strategiei sunt: achiziția, prin fonduri europene, de mijloace de transport noi la standarde conforme Uniunii Europene, inclusiv din punctul de vedere al respectării normelor de poluare; în strânsă legătură cu punctul de mai sus, prin achiziția respectivă dorim ca tot transportul în comun din municipiu să fie operat doar de societatea la care Primăria Buzău este unic acționar, respectiv SC Trans Bus SA; operarea transportului în comun exclusiv prin SC Trans Bus SA va permite menținerea gratuității călătoriei pentru toți pensionarii și elevii, dar și exinderea acesteia pentru alte categorii de populație, inclusiv pentru acei elevi care, deși nu au domiciliul în municipiu, frecventează cursurile unei unități de învățământ de pe raza acestuia“, se arată în răspunsul viceprimarului Andrei Neder, care mai susține că municipalitatea studiază și posibilitatea înființării unei linii de troleibuz în Buzău.