Diana Iarca, impresar… de-o vară

  • Actrița buzoiană și-a luat un job sezonier, realizând evenimente artistice pentru Teatrul de Vară din Jupiter

   Nicio plajă fără soare, niciun concediu fără spectacole! Și nu numai ale ei, ci și ale colegilor săi, pentru că jobul de impresar i se potrivește de minune! Este vorba despre Diana Iarca, care de pe 10 iunie și până pe 3 septembrie va fi la mare, în interes profesional și personal, în special ca impresar artistic la Teatrul de Vară din Jupiter.

   Buzoiencei i-a fost propus postul de manager principal al evenimentelor ce se desfășoară la teatrul de vară din stațiunea Jupiter, aducându-i în fața petrecăreților veniți la mare pe artiștii de talie națională, actori și entertaineri pentru ­pu­blicul de toate vârstele. ,,Mă bucur că sunt la început de drum pe acest domeniu și cred că mi se potrivește de minune meseria de impresar, mai ales că noi, actorii, colaborăm zilnic între noi și ne ajutăm oricum cu spectacole, numere de telefon, stabilim spectacole în comun și mi-a venit foarte ușor. Le mulțumesc că mi-au dat încredere celor de la teatrul de vară din Jupiter și că au ales un tânăr să se ocupe de artiști și actori în mod profesionist pentru distracția turiștilor sosiți la mare. Avem spectacole de teatru, concerte pe toate gusturile muzicale, plus momente pentru copii, entertaineri, clovni, pentru orice categorie de vârstă, așa că vă așteptăm la mare, pentru un timp de ­ca­litate, îmbogățit cutural“, a detaliat Diana Iarca.

   Printre cei pregătiți să îi încânte pe turiști în aceste zile sunt Cornelia și Lupu Rednic, plus Mioara Velicu, ce au stabilit un regal folcloric muzical excepțional, apoi se vor juca piesele de teatru ,,Un bărbat și mai multe femei“ și ,,Sarmale cu dragoste”, după care vor veni artiștii de la Direcția 5, Gyuri Pascu și mulți alții.

  Iar planurile de creație continuă pentru Diana și după sezonul estival, în septembrie fiind programată premiera unei piese de teatru despre evoluția și involuția relațiilor de dragoste, mai exact o paralelă între metodele de agățat, complimentat și iubit ale părinților versus ale noastre. ,,Voi continua să joc «Facebook» și «La ginecolog», dar aduc și o noutate, o paraleleă între  metodele de iubit ale părinților, bunicilor noștri versus cele ale tinerilor noștri, legați exclusiv de viața virtuală. Mă gândesc încă la nume, dar din septembrie vă țin la curent cu aceste detalii, cu siguranță”, a completat Diana Iarca.