Postacii PSD lucrează în timpul programului, la locurile lor de muncă silnică și de bună voie. Cum mă ating de partidulețul lor gonflat, plin cu umbre dezvirginate, de la natura cerebelului, cum scot pistolul din calculatorul din dotare și trag focuri în aerul viciat al burgului.
Pesediștii normali, cei la vedere, nu au astfel de reacții. Ei sunt reprezentativi într-o realitate care bate ficțiunea. Sub ei, prin cotloanele diverselor instituții locale, inclusiv cele care se ocupă de cultura vânturilor fasolice în grup, își fac de cap, toarnă totul ”la partid” și în alte sutiene de hârtie igienică, se cred ”burice” politice, au viziuni hitleriste specifice condamnaților la locul de muncă. Își scriu cărțile cu călimara și cerneala, plus hârtia, cu idei furate de la alții. Ca și Adolfică H. Ca la nebunii calificați. Își toarnă șefii, pe cei de la locul de muncă, la partid, pe cei de la partid, la locul de muncă auxiliar. Ceasornicărie curată. P(r)ostăceală.
Să fie la ei, însă, târgul acesta e mic și se știe totul și mai mult decât atât. La PSD e nevoie de curățenie municipală. Ceva pe bază de vase comunicante: pleacă o jigodie mică, vine un caracter nativ. Altfel, pute ca pe vremea FSN-ului. E nevoie urgentă de o ”amnistie” a idioților din acest partid de stânga. Sau de o ”grațiere” cu pensie de agricultor, cu fermă viticolă în jurul grupului sanitar din apartamentul dat în folosință privată de Petre Roman, drept mită, în locul mormanului de ”fiare vechi”.