Nu mă pricep la fonduri europene. Am o vagă idee despre ce înseamnă. Știu și eu cam cât știți și dumneavoastră, cetățenii obișnuiți, care nu și-au dat doctoratul în asta. Citesc însă de ani de zile știrile, sondajele și statisticile potrivit cărora suntem codașii Europei la gradul de absorbție. Ciulesc urechea la specialiștii care ne spun, din când în când, de ce nu merge la noi treaba cu finanțările UE.
De trei luni încoace, subiectul a revenit în actualitate. De bună seamă, pentru că avem un nou ministru al Fondurilor Europene. Care, spre deosebire de înaintașii săi, a reușit măcar să provoace o mică dezbatere publică. Asta pentru că domnul Cristian Ghinea, venit din zona societății civile, s-a hotărât să nu mai țină cifrele sub preș. A ieșit la rampă și ne-a spus cum stăm după guvernarea Ponta. Și stăm prost, foarte prost!
Rezultatul? În loc să vină cu contraargumente, partidul fostului premier l-a chemat la ordine. Mai întâi în Parlament, la o ședință de înfierare în comisia de specialitate. La care a participat, pe post de invitat, însuși deputatul Sebastian Ghiță. Chiar cel acuzat că a parazitat, pe partea de IT, accesarea de fonduri europene. Evident, din discuție nu putea lipsi Victor Ponta. Care a sărit și el, de pe Facebook, pe noul ministru.
Marți, 2 august 2016, după o lungă tăcere, s-a trezit din somn și Corina Crețu de la Bruxelles. În caz că ați uitat, dumneaei este comisar european pentru politică regională. Într-o declarație de presă, distribuită tot pe Facebook, își exprima îngrijorarea pentru faptul că n-am încasat niciun euro din banii alocați pentru 2014-2020. Tonul scrisoricii pare un ciripit de rândunică, dar printre rânduri putem citi mesajele de propagandă ale partidului care a propulsat-o în înalta funcție.
A doua zi, au urmat o nouă postare a ministrului și un nou răspuns al comisarului. Nici nu vreau să mă gândesc ce-o fi în capul europenilor care citesc schimbul de replici dintre doamna comisar și domnul ministru. Replici date în văzul întregii lumi. Se întreabă probabil, ca și mine, dacă România, țara lui Nenea Iancu, nu este totuși pe primul loc la ceva: exportul de țățism.
Preluare „România Liberă“