Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman“ a găzduit, săptămâna trecută, lansarea volumului „În sângele ploii“, semnat de publicistul buzoian Marin Ifrim. La eveniment au fost prezenți scriitori din municipiul Buzău și Focșani, prieteni dragi scriitorului care si-au exprimat aprecierile.
Prezentarea volumului „În sângele ploii“ a fost făcută de scriitorii Stelian Grigore, directorul revistei „Caietele de la Țintești“ și Dumitru K. Negoiță, directorul revistei „Uscând o lacrimă“.
Poetul, eseistul, cronicarul și publicistul, Marin Ifrim, după o bogata activitate literară a ajuns la o maturitate a stilizării subtilităților vieții cotidiene, devenind un „redutabil pamfletist și polemist“ după observația criticului literar Gheorghe Postelnicu.
Volumul „În sângele ploii“ cuprinde „lecții despre viață într-o formă elevată, ținând mintea trează cititorului“ (Dumitru K. Negoiță) și însuflețind simțirea estetică a cititorilor datorită rafinamentului cu care și-a așternut versurile.
Marin Ifrim rămâne „unul dintre pionii de bază ai culturii buzoiene“ (Nicolae Pogonaru), un neobosit scriitor care a publicat până în prezent 31 de cărți, acoperind mai multe genuri literare.
O poezie reprezentativă din volumul „În sângele ploii“, comentată de majoritatea celor care au luat cuvântul la acest eveniment este poezia „Cărturarul“: „Nici acum nu știu pe unde intra în bibliotecă./ Apărea așa, dintr-o dată, ca sfânt anonim,/ El însuși fiind o bibliotecă./ Vorbeam cu duhul său/ Îi simțeam tâmplele dogoritoare, pașnice pulsații/ De gânduri subțiri, ca sângele de îngeri./ Citeam în el ca-n biblie și eram tare fericit/ Că-l pot vedea chiar și când nu exista/ Decât în cărțile sale./ Pe stradă, părea o copertă de carte, stelară/ Bătută de vânt/ De neclintit, numai plumb transparent, cu mersul acela de fermitate blândă/ De cărturar timpuriu,/ Odată cu începutul.“