Dumitru Ion Dincă este unul dintre puținii copii teribili ai literaturii române dați de spațiul buzoian. În urmă cu două săptămâni a fost sărbătorit pentru împlinirea unei vârste, mai puțin în spațiul cultural buzoian. Și cu acest prilej îi transmitem cele mai sincere și din inimă urări de „La mulți ani!“. Poetul, prozatorul, publicistul, memorialistul și criticul literar s-a născut în satul Clondiru, comuna Ulmeni, la 15 iulie 1949.
A absolvit Facultatea de Ziaristică din București și cursurile de Limbă și civilizație franceză de la Antibes, precum și cursuri postuniversitare la ASE București. A fost un rob al presei, lucrând la „Viața Buzăului“, „Scânteia tineretului“, „Tineretul liber“ și „Agerpres“. Are o vastă și bogată activitate literară, iar debutul său editorial s-a consumat destul de devreme, în anul 1976, cu volumul de versuri „Marea de voievod a bărbatului“. De la debut a mai publicat peste douăzeci de cărți, primite foarte bine de critica literară. Creația sa s-a bucurat și se bucură de spații generoase în cele mai importante reviste literare din țară. De asemenea, a obținut numeroase premii deosebit de prestigioase la nenumăratele concursuri organizate de revistele literare și de Direcțiile de cultură județene. Ca urmare a performanțelor sale literare, a fost primit în rândul Uniunii Scriitorilor din România și a fost declarat „Cetățean de Onoare“ al municipiului Buzău.
Numeroase personalități și-au spus punctul de vedere asupra operei literare a lui Dumitru Ion Dincă. Astfel, Laurențiu Ulici, regretatul om de cultură originar din Buzău, l-a inclus în „Istoria literaturii contemporane“ (1996). Dumitru Ion Dincă a fost și este un sprijinitor al autorilor buzoieni. A scris foarte multe cronici literare despre scrierile acestora ce s-au concretizat în două titluri, ambele în două volume. Opera lui Dumitru Ion Dincă este deosebit de vastă. Vastitatea creației sale nu îl împiedică să fie deosebit de exigent cu sine și același lucru îl pretinde de la puținii apropiați ai săi. Pentru cititorii ziarului „Opinia“ a încredințat câteva poeme ce se regăsesc în volumul publicat în acest an sub incitantul titlu shakespearean „Prințul captiv- epistole de la Elsinore“, ce a fost lansat la Salonul Internațional de Carte Bookfest la 5 iunie 2016. Felicitări!
Colivia aripilor
Lasă deschisă ușa coliviei
pasărea să poată intra
umple zilnic ulciorul cu apa
curată a aripilor
ca tu, robul lui Dumnezeu,
să poți înnopta
spre orizonturi atrase de penele
moarte către sânge și mai departe
Colibrii poate fi fără să se știe…
vitralii revărsa în fluturi de culori
las-o, dorește din nou iarba vie
să nu mai mori înțeleptule, să nu mai mori.
Printre cele mai blânde
și miraculoase frunze
le-am revăzut cu Toma-n asfaltul magherului
alături biserica italiană o lumânare
ce la-ndemnat să sărute inelul
punând ultimatumul că doar nu-i Dumnezeu
îi spun eu în această epistolă
că pretutindeni ne veghează el, marele zeu.
și frunzele continuă să fie vii
în primăvară ca niște sicrie
cade lumina dintr-o stea fără pereche
paznic cu Toma-n univers
suprema clipă de veșnicie.
Înger lăcrimând
Un înger plângea pe umărul meu
pe umărul stâng îngerul lăcrima
vibra înspre inimă aripa grea
dăruită lui de marele zeu.
Tulburat i-am mângâiat aripa murdară
de solzii soarelui trecut la apus
a murmurat că n-o să mai moară
nu se lasă de asfințit iar răpus.
Acolo pe umăr, ca pe-un deal de carne
mă-ndemna să urc până la încă o stea
o! îngerul pe umăr cum iar doarme
bântuit de marea iubire, a ta.
Și-i creșteau lăstari din penele smulse
aripi se-așterneau ca un covor
de sulițe în care tronau numai cadavre
el striga în ecou, niciodată nu mor.
Harul de-a înnobila cranii
Blestemat fie-mi harul de-a înnobila craniile
sub umbra farului, la țărm meditează
Prințul captiv
alături cartea de aur din care încearcă să afle
dacă există leacuri, vraci să-l dezlege
deodată dintre arbori se ivește bufonul
cu-n craniu în mână din care curg metale
bântuie sunete încât apa și țărmul
se unesc într-o limbă de flăcări sub care pământul
rodește cranii, au ochi și dinți și urechi
limbile plutesc pretutindeni, un duh
le îndeamnă să intre în cranii
unde le e locul strigă bufonul
orchestra e gata, își zice, acum începe spectacolul
cranii de regi, regine, oșteni și șoimi
murmură sunete care se lipesc peste tot
o pânză imensă se așază peste regat
dinspre larguri corăbierii nu mai pot vedea nimic
marea de cranii se unduie amenințător
orb, Prințul captiv simte cum îl părăsește armura
se leapădă, lăsându-l gol
acolo pe pânza craniilor
blestemându-și harul de-a le înnobila.
Dezlănțuirea fiarelor
Deseori când planetele se aliniau și din pântecul
mărilor țâșneau rădăcinile arborilor
zeii dădeau drumul la fiare
era ridicat întâi zidul dinspre țărmuri
apoi cele două apropiate de cuști
numai așa la semnalul călăului
tigrii făceau salturi uriașe
încât în zvâcnetul lor apucau să agațe
păsări și arbori pitici
de păreau fantasme deghizate
ajungeau până la corăbieri pe care-i sfârtecau
hălci de carne în derivă pe suprafețe imense
se adunau rechinii alte reptile haine
dinspre țărmuri nu mai aveau loc celelalte fiare
leii răgeau, câinii invocau libertatea nisipurilor
maimuțele încolăcite de șerpi
se strecurau în oaza infernului
Prințul captiv adus la țărm de călău
îngrozit de dezastre implora zeul Odin
să poposească printre muritori
să devină ca ei închinându-se la aceleași stele.
Neclintit
Marele zeu arunca tricornul
spre palatul unde se-auzea
cum spaima dobora regele nebun.