Corul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, premiul I la Festivalul-Concurs Internațional „Gavriil Musicescu“ de la Iași

   Corul Vlaho-Bizantin al Arhi­episcopiei Buzăului și Vrancei a obținut, luna aceas­ta, premiul I la Festivalul-Concurs Internațional pentru Copii și Tineret „Gavriil Musicescu“, eveniment unic în Ro­mânia, care a reunit în capi­tala Moldovei coruri și perso­nalități din țări ca Ucraina, Republica Moldova, Italia, Grecia și, desigur, România (în total circa 1.200 de participanți).

   Corul buzoian condus de Arhid. Prof. Constantin Iustin Stoica a participat la secțiunea „Formații de Muzică Psal­mi­că“ a concursului, informează arhiepiscopiabzvn.ro.

   Secțiunea de concurs destinată formațiilor de muzică psaltică a fost jurizată de o comisie de specialitate asigurată de profesori de la Universitatea Națională de Muzică din București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ din Iași și Conservatorul de Stat din Athena.

   Ca urmare a rezultatului obținut, Corul Vlaho-Bizantin a fost invitat să onoreze publi­cul ieșean și cu prilejul Galei laureaților din cadrul festiva­lului.

   Acesta nu este, de altfel, primul premiu de nivel internațional pe care psalții formați la Buzău îl dobândesc în ultimii ani: în 2014, Corul Bizantin „Sfântul Ioan Damas­chin“, condus de Arhid. Alexandru-Paul Bârsan, a câștigat premiul I, iar Corul Bizantin al Seminarului, condus de Constantin Iustin Stoica, a câștigat premiul special al juriului; în 2015, Corul Bizantin al Seminarului Teologic din Buzău a câștigat premiul I, în cadrul aceluiași Festival-Concurs Internațional.