Primarul Toma, donație de cărți la „biblioteca“ din Parcul Crâng

   După o săptămână de la lansarea proiectului prin care Muzeul Județean i-a invitat pe buzoieni să facă schimb de cărți prin intermediul unor „biblioteci“ amplasate în Crâng, primarul Constantin Toma s-a alăturat inițiativei. La finalul săptămânii trecute, Toma, alături de soția sa, a lăsat în casetele amplasate pe copacii din Crâng, sub forma unor biblioteci în aer liber, mai multe volume de cărți însoțite de mesaje semnate de edil.

   „Am donat cărțile copilăriei cu îndemnuri pentru cei mici: «Citește și vei fi mai deștept! », «Citește și vei fi diferit! » etc. Trebuie să ne culturalizăm și asta o facem din cuvântul scris, din cărți și mai puțin de pe internet. Dacă copiii noștri vor citi mai mult, vor avea mai multe șanse în viață“, a declarat primarul.

   Reamintim că proiectul „Car­te de dat, carte de luat“ presupune amplasarea, în pri­mă fază, a unui număr de opt casete pe aleea principală a Parcului Crâng, zona de la intrarea dinspre Bulevardul Stadionului, către Obelisc, în pro­ximitatea băncilor pentru odih­nă. În aceste casete, Mu­zeul Județean Buzău și par­tenerii săi depun mai multe cărți, însă toți buzoienii sunt invitați să aducă din biblioteca proprie cărți spre a le pune la dispoziția tuturor cititorilor. Cei interesați de lectură vor putea lua gratuit câte o carte spre a o lectura, fie în Parcul Crâng, fie acasă, cu condiția să o aducă înapoi după terminarea lecturii. Dacă pasionații de lectură își doresc să o păstreze, atunci vor aduce un alt volum tematic în loc. De asemenea, toți buzoienii sunt invitați să aducă volume spre a le împărți cu toți iubitorii de lectură.