L-am cunoscut pe actualul director al Companiei de Apă, Ionel Tescaru, în primăvara anului 2004, când, după patru ani de guvernare neagră a puşcăriaşului Adrian Năstase, opoziţia de dreapta începea să se regrupeze. A fost anul Alianţei ,,Dreptate şi Adevăr” şi anul în care Traian Băsescu a fost ales preşedintele României. Aceasta în toamnă, pentru că în primăvară, la alegerile locale, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat au candidat pe liste separate, primul protocol între cele două formaţiuni fiind semnat, pe plan local, imediat după al doilea tur de scrutin pentru funcţia de primar al municipiului.
Ionel Tescaru a apărut pe firmament drept ,,candidat-surpriză” al Partidului Naţional Liberal. O mare surpriză, într-adevăr, dat fiind că acesta era angajat, pe o funcţie de top-management, într-o societate comercială al cărei proprietar era cunoscut pentru relaţia sa de mare notorietate cu şefii social-democraţi de la acea dată: Ion Vasile, Marcel Ciolacu, Constantin Boşcodeală şi defunctul Nicolae Frânculescu.
Semnele de întrebare pe care oamenii de dreapta de bună credinţă – cei care au sperat într-o schimbare a sufocantului regim social-democrat şi pe plan local – şi le puneau în legătură cu Ionel Tescaru au fost spulberate prin agresivitatea campaniei pe care PSD Buzău a dus-o şi împotriva sa. Presa scrisă a vremii consemnează o caracterizare pe care staff-ul de campanie a lui Constantin Boşcodeală o făcea candidatului PNL: ,,milog-lipitoare”.
După o campanie electorală flască – precum cea a ,,liberalului” Romanescu de peste patru ani -, Tescaru s-a clasat al treilea, fiind ales şi consilier local. Bineînţeles că, nu după mult timp, a trecut în barca PSD – pe atunci migrarea politică a aleşilor locali nu era sancţionată cu pierderea postului şi nici Liviu Dragnea nu se inventase-, fiind răsplătit, după şi mai scurt timp, cu funcţia pe care o deţine şi în prezent. Pentru servicii aduse social-democraţilor ca iepuraş de campanie al primarului Constantin Boşcodeală. Şi, atunci, cum să nu dai dreptate celor care-l numeau ,,milog-lipitoare”, şi pe care apoi i-a mângâiat cât l-au ţinut maxilarele pentru un post mai mult decât călduţ?
Trecând anii, imaginea aceasta s-a mai estompat. Te puteai întreba, fără să greşeşti, câţi nu ar fi făcut asemenea aranjamente pentru un loc de muncă precum al lui Ionel Tescaru? Mulţi au făcut lucruri mult mai jenante, pentru mult mai puţin.
Totuşi, ultimele evenimente mă fac să cred că autorul celebrei sintagme ,,milog-lipitoare” – despre care gurile rele spun că i-ar aparţine chiar şefului de la acea dată a pesediştilor buzoieni – a avut mare dreptate.
P.S.: Acesta este un text pe care l-am scris aproximativ în urmă cu un an şi a apărut în OPINIA din 27 august 2015. Întrucât îşi menţine actualitatea, îl redau memoriei colective.