Scandal şi bătaie pe marginea şoselei, aplanat de jandarmi la Cernăteşti

   La finalul săptămânii trecute, un echipaj de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Buzău, care  se  întorcea  după o misiune de  asigurare a ordinii publice la sărbătoarea din localitatea  Plaiul Nucului, a  intervenit să aplaneze un conflict violent, iscat pe marginea şoselei.

   Scandalul a fost observat de jandarmi din mersul maşinii, pe raza localităţii Cernăteşti, unde trei bărbaţi au transformat o porţiune din apropierea părţii carosabile în ring de box. Pentru a-i opri pe bătăuşi, jandarmii au folosit forţa, iar după calmarea spiritelor, au luat măsura transportării şi internării la Spitalul de Neuro­psihiatrie Săpoca a unuia dintre cei trei scandalagii, respectiv un bărbat de 44 de ani, din Cernăteşti.

   Totodată, a fost aplicată şi o amendă contravenţională pentru încălcarea ordinii publice, în valoare de 2.000 de lei.

   Nici nu au soluţionat bine conflictul de la Cernăteşti şi acelaşi echipaj de jandarmi, în timp ce se întorcea de la Spitalul Săpoca, la ieşire din localitate, a intervenit într-o situaţie asemănătoare.

   De această dată, a fost vorba despre o tamponare între trei autoturisme, jandarmii asigurând ordinea publică până la venirea Poliţiei, timp în care s-a reuşit  calmarea  şoferilor celor trei maşini implicate în incident şi care începuseră, la rândul lor, un alt scandal.