Buzoienii încă nu percep cum stă treaba reală în privința Companiei de Apă Neagră, o instituție dotată cu șefi, cu zeci de fuste, de sub cer, în sus, cu un fel de oficiu poștal personal, prin care, lună de lună cad, euforice, în cutiile poștale ale „consumatorilor“, adevărate verdicte ale birului pe fulgere și tunete, pe apa de colonie urinară venită dinspre planeta Marte spre bietele noastre șoproane supraetajate.
Din câte știu, pe cale natural-biologică, unde e un pic de apă, viața își face imediat locul ei darwinian. În facturile acestei companii se simte mirosul junglei, prezența țânțarilor, a mormolocilor, a micilor șerpi cu clopoței de vată mafiotă etc.
Doar un exemplu etern. Ca să-ți vină apa caldă la robinet, trebuie să consumi cel puțin câteva zeci de litri de lichid rece. Ca la cazanul de țuică. E ca și cum ne-am spăla cu pălincă.
Asta e apa tescarizată actuală. Plătim enorm, inclusiv chestii cerești, ploi milenare, pentru că așa vrea buricul unor zei de baltă coclită, care, în delirul lor cosmic, și-au tras și câte-o cârciumă-n drum. Una în care cafeaua se bea numai cu camerele de luat vederi în nări. La botul calului. La oficiu, în prezența ministrului leilor. Ginecologie oculară. Și nimeni nu vede nimic. Deocamdată.