Andreea Runceanu, lifecoach și autoarea seriei de seminarii „Fericirea în cuplu“, ne sfătuiește cum anume să gândim și să acționăm astfel încât să nu ajungem să ne învinovățim pe nedrept pentru toate nemulțumirile care nu ne dau pace în această perioadă.
Potrivit site-ului agenției de presă mondenă, lidera trupei Amadeus a declarat, la cei 36 de ani ai săi, că a reușit să treacă peste pragul psihologic al femeii de 30 de ani cu sprijinul familiei și a câtorva prieteni, la fel cum și-a petrecut și aniversarea zilele trecute, tot în sânul familiei.
„Am decis ca, anul acesta, să îmi petrec ziua alături de întreaga mea familie: copii, soț, frate și soția lui, părinți și socri. Nu am mai dat o petrecere în București, ci am ales să mergem pentru trei zile la munte, la Întorsura Buzăului, la barajul Siriu, unde am stat la o cabană de lemn în mijlocul naturii, într-o zonă nepopulată, superbă. Am fost la Rezervația de zimbri, la Cascada Urlătoarea, la Vulcanii Noroioși, am făcut drumeții și ne-am bucurat din plin de natură. A fost cea mai frumoasă aniversare de până acum. Să fii lângă familia ta, cu oamenii care te iubesc și pe care îi iubești cel mai mult din lume, într-un loc superb, fără semnal la telefon, fără vreun program de care e musai să te ții, astea sunt terapiile cu ajutorul cărora poți trece prin orice. M-am bucurat ca un copil, iar întreaga experiență mi-a confirmat, încă o dată, ce înseamnă, de fapt, fericirea și ce înseamnă să fii un om împlinit“, a precizat buzoianca.
Escapada, departe de stresul cotidian al Bucureștiului i-au confirmat, încă o dată Andreei, în ce constă frumusețea vieții și cum poți ajunge cu adevărat fericit și mulțumit de tine.
„Văd în jurul meu oameni care, în momentul în care depășesc vârsta de 30 de ani, încep să se autoironizeze cu tristețe și să spună «am îmbătrânit», sau să creadă ca e prea târziu să atingă lucrurile la care visează. Ori intră în panică spunând «trebuie să fac un copil», «trebuie să am mai multe decât am», «trebuie să arăt cu zece ani mai tânără», trebuie, trebuie… Omitem însă exact ce este cel mai important: să fim recunoscători pentru ceea ce suntem, și nu doar să căutăm să avem mai mult, să ne bucurăm de drumul nostru unic în viață și să nu ne mai comparăm tot timpul cu ceilalți (…) În ziua în care am împlinit 36 de ani am conștientizat încă o dată ce este important: bucură-te așa cum se bucură copiii de lucrurile simple, iubește și lasă-te iubit și dă-ți timp din când în când să faci liniște în interiorul tău și apoi să te întrebi: «ce mă face pe mine, de fapt, fericit?» “, a mai spus Andreea Runceanu.