Ce au căutat oamenii legii în canalizarea de sub palatul lui Vanghele?

   Proprietatea de pe Bulevardul Republicii a lui Liviu An­dronache, zis Vanghele, unul dintre cei mai temuți interlopi ai Buzăului, a fost luată ieri la puricat de oamenii legii, încă de la primele ore ale dimineții.

   Verificările ar fi fost coordonate de ofițeri DIICOT, sprijiniți de mascați din Poliție și Jandarmerie. Nu este cunoscut motivul descinderii. Cert este că peste 20 de anchetatori au luat la periat atât imobilul cu trei etaje, podul casei, cât și canalizările de sub gospodărie, precum și anexele. Acțiunea  s-a încheiat în jurul orei 11,00, când oamenii legii s-au retras fără să fi operat rețineri de persoane ori ridicări de pro­be. Există posibilitatea ca anchetatorii să fi căutat arme și muniție.

   În 2011, Liviu Andronache, zis Vanghele, a fost condamnat la închisoare, pentru trafic de persoane minore și pentru proxenetism. Interlopul buzoian era capul unei rețele care se ocupa de racolarea unor tinere, duse apoi în străinătate și obligate să se prostitueze. Între timp el a fost eliberat.