Anul trecut, după retrogradarea Gazului Metan în eșalonul secund al fotbalului românesc, Valentin Crețu, fundașul în vârstă de 27 de ani, a plecat la FC Energie Cottbus, în Germania. Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș s-a înțeles de curând cu Valentin Crețu, care a semnat un contract valabil un an.
„Am găsit ceva mai bun decât când am plecat, un proiect nou, care pe mine mă mulțumește din toate punctele de vedere, mă simt foarte bine. De la mine am așteptări foarte mari, pentru că în Germania am avut o experiență profesională foarte frumoasă. Am avut numai de învătat și sper să fac un sezon foarte bun aici la Mediaș, ca să pot pleca din nou în Germania, acolo unde îmi doresc. Așteptăm suporteri în noul sezon, să fie așa cum nu au mai fost până acum, să vină cu ceva nou și să ne încurajeze mereu, iar noi o să dăm totul pe teren”, a declarat Valentin Crețu în exclusivitate pentru fanclublupiinegri.com.